ZUZI – ÎN CURÂND

Vă anunț cu mare bucurie că în curând se va lansa cartea ZUZI.

Va fi disponibilă pe https://www.anidalasto.com, acolo unde mă veți și putea urmări de acum încolo.

Lectură plăcută, vă îmbrățișez!

Anida Lasto

LIBER pe Tinder

Perfect conștientă că scopul gestului său era doar de a mă impresiona și, eventual de a mă săruta, fiindcă orgoliul masculin este nemărginit, iar refuzul, în sine, îi activează pe bărbați mai mult decât orice, situația mi se părea amuzantă și, în sinea mea, mă bucuram că îl mai puteam vedea o dată. În scurt timp, m-a sunat să cobor. Ieșind din nou din scara blocului, cu același mers hotărât, i-am văzut figura triumfătoare de parcă ar fi câștigat un război înainte de prima bătălie. Ne-am așezat pe bancă, mi-a dat banii pentru întreaga consumație, nu am vrut să accept, dar a fost prea categoric și am decis să-i fac pe plac. Oricum, nu aveam de ales. Și a început din nou cu temperamentul de caracatiță: cu o mână m-a îmbrățișat, cu cealaltă m-a atins pe picior. M-am desprins din strânsoare și mi-am descoperit harul oratoric:

– Auzi, băiatule, eu nu știu cu ce fel de femei ești tu obișnuit, dar cu mine lucrurile nu funcționează așa! Știu că multe femei din generația asta sunt prăzi ușoare, dar consideră că eu sunt old school. Și, ca să fim clar înțeleși, nu folosesc Tinder-ul pentru sex!

– Înțeleg că e prea devreme…

– Nu doar că e prea devreme, dar cu mine abordarea asta puerilă nu dă roade. Este târziu, mă duc să dorm. Noapte bună!

M-am ridicat de pe bancă și am pornit hotărâtă spre intrare. El – după mine. A făcut un soi de piruetă și s-a pus în fața mea, blocând intrarea. Mi-a cuprins fața între mâini, privindu-mă fix și încercând să mă sărute.

– Înțelege că nu ne sărutăm! Vreau să cred despre tine că ești suficient de bărbat, încât să simți când este momentul să săruți o femeie, iar acesta sigur nu este momentul potrivit! i-am pus mâna în piept și l-am împins, păstrând distanța.

M-a privit, uluit, cu ochii mari. Nu-i venea să creadă că îl refuz cu atâta fermitate. Parcă eram Alexandra cu ”este prematur să…”.

– Dar vreau să plec fericit…

– Dar fericirea ta nu este responsabilitatea mea!

– Păi și dacă plec supărat?

– Pierderea ta, nu a mea!

– Ți-am cerut un sărut, nu o… s-a oprit la timp, dincolo de toată iritarea ce i se citea în privire. Știu eu ce încerci să faci… Vrei să mă ții pe jar, să mă gândesc o săptămână întreagă la cum ar fi fost să te sărut…

– Îmi pare rău pentru tine, dar eu nu simt să te sărut. Trebuie să știi să faci o femeie să își dorească, nu să ceri. Mai mult, nu suport insistențele. Dacă mă abordezi cu insistență, ai pierdut tot terenul. Noapte bună, Adelin! i-am urat, trecând pe lângă el, intrând în scara blocului și lăsându-l acolo.

LIBER pe Tinder

Eram în drum spre centrul orașului, împreună cu Alexandra – o bună prietenă de-a mea. Trebuia să ne întâlnim cu doi tipi de care ea își împiedicase degetele… pe Tinder: Raul și Eugen. Vorbise cu Raul mai bine de o săptămână, spunându-i prea des că este “prematur” să se întâlnească. Dar a venit ziua în care “prematur” s-a transformat în “precoce” – fără final fericit. În fatidica zi a întâlnirii lor, Raul a întrebat-o dacă este de acord să îl aducă și pe Eugen – un tânăr semi-domnișor aflat la ananghie și scufundat adânc într-o depresie din cauza unei dudui găsite pe… Tinder. Alexandra mea – salvatoarea universului, mamă a tuturor răniților pe numele ei dintâi, a fost de acord. Și cum socoteala de pe Tinder nu se potrivește cu cea de la întâlnire, draga mea prietenă s-a amorezat subit de Eugen. Și uite cum eu, Adelina, susținătoarea tuturor prietenilor mei în caz de nenorociri voite, o însoțeam la un pahar de vorbă ca să-i distrag atenția lui Raul, pentru a putea ea să socializeze cu Eugen. După cum vă puteți da seama, eram ocupată, aveam o misiune serioasă de îndeplinit. Și sună telefonul. Adelin Tinder. Așa îi salvez de obicei ca să nu mă încurc în știință.

Pandemie

Un deget alunecă lin spre nemurire
Și taine mângâie-n drumul sălbatic
E foșnet de frunze și-o șoaptă subțire,
Iar torța e stinsă, în jur doar jăratic.

Un ochi își mișcă anevoios pupila
Spre unde pierdute-n amar de nestins,
E vântul ce bate închis într-un clopot,
Pământul se scurge pe-un deget deschis.

O ureche se-apleacă pe patul de iarbă
S-asculte un cutremur pierdut în abis,
E soare pe cer și morții ne cheamă
Să-i plângem cu jale-n sicriul închis.

O buză pătează cu sânge năframa,
Să muște din struguri cu mare păcat
Și plouă cu sâmburi de-amare regrete
Să-ngroape o țară cu neamul uitat.

O palmă cuprinde istoria nescrisă
Din vorbă în vorbă cântată prelung,
Din cui mai atârnă o hartă desprinsă,
Nici bocet nu sună, nici lacrimi nu curg.

Obrazul îngroapă tristele lacrimi
A celor ce zac răpuși de blestem,
Nu de război se moare pe lume,
Cu toții acum – de-un virus se tem.

Un braț se întinde spre lemnul pierdut,
Uscat e pământul de seva iubirii,
Trădarea cea nouă nu zace-n sărut
Sub măști se întinde – Hora Unirii.

Un plămân se zbate cu ultime puteri
De infectarea noii religii a fricii –
Respiră, fii liber, îndrăznește să speri
E viață în moarte – în buzunare capricii.

Prin vene pulsează revolta gândirii,
O inimă se sfarmă, o alta învie curat,
Renască din credință puterea iubirii –
Adevărului nu-i zace bine mascat.

 

LIBER pe Tinder

Sunt Adelina, am 30 de ani și 8 poze pe Tinder. El este Adelin, are 37 de ani și doar o poză pe Tinder. Swipe right din pur instinct și match instant. Nimic neobișnuit.

Ce este Tinder-ul? O aplicație de dating, matrimoniale, ori cum vă este mai comod să o numiți, pe care o folosim în lipsa întrunirilor de la căminul cultural, cum se obișnuia pe vremea generațiilor trecute. (Matrimoniale, pe naiba! – inițial a apărut pentru programări sexuale pe alese – dar nu! Noi nu suntem destrăbălați – o folosim pentru scopuri pure – doar pentru că dacă ieșim, spre exemplu, cu o prietenă la o terasă și ne abordează un bărbat, ori credem că e psihopat, ori că vrea să ne fure poșeta. Triste vremuri trăim!).

De ce Tinder? Uzuală întrebare, elaborat răspuns. După patru ani de prizonierat emoțional într-o toxicitate crescândă, am vrut să văd “ce mai este pe piață”. Și da, “piață” este un termen potrivit în contextul în care marea majoritate a bărbaților nu se vor a fi mai mult decât o adunătură de castraveți. Acri. Cu abordări puerile, cu o gramatică derizorie și discuții mai mult decât lipsite de esență, aș spune că Tinderul este o formă eficientă de interiorizare profundă a gândului că voi muri singură, înconjurată de pisici, într-un pulover verde. Selfie-urile la bustul gol aleg să nu le mai dezbat. Există și excepții. Am cunoscut cândva un bărbat minunat, superb, inteligent, ieșea dimineața din valurile mării precum un Adonis ce eclipsează soarele în mod natural, cu trupu-i perfect sculptat. Profund și misterios, am descoperit totuși repede motivul misterului ce ne punea bariere pe căile unei iubiri cu iz romantic, aproape demne de un roman contemporan. Clasicismul nu mai este la modă, iar noi trebuie să rămânem ancorați în singura unitate de măsură pe care o mai luăm în considerare: prezentul. Indisponibilitatea lui emoțională a fost cusurul cu care nu am reușit să mă împac. Când fugi de dracu’, nu vrei să dai de ta-su’ numai dacă ești masochist sau prost. Nu mă prindeau ipostazele în nicio oglindă. Așadar, speranța mi-a murit înaintea lui Iliescu. Am lăsat valurile în urmă și aproape că am prins rădăcini pe un teren secetos. Mai singură decât o peșteră, fiindcă până și peștera are lilieci, am început să-mi aud ecoul singurătății. Și de atâta ecou, și de atâta singurătate, joaca pe Tinder era ocazional un mod de relaxare și deseori de amuzament.

De ce folosește el Tinderul? Pentru sex.

ZUZI – în curând

În timpul în care am rămas singură, m-am așezat în fața ferestrei deschise, am inhalat aerul răcoros, adânc în plămâni, încercând să-mi scad fierbințeala din obraji și să-mi adun bucățile de suflet cutremurate de prezența lui apăsătoare și atât de intensă. Mă îndepărtasem de partea din mine ce voia răzbunare ori vindecare, lăsându-mă pradă, în totalitate, emoțiilor ce-mi zvâcneau prin încheieturile mâinilor cu care l-aș fi cuprins pentru eternitate, să-l iau cu mine, să nu-i mai dau drumul niciodată, să fiu a lui pentru vecie. Un ultim gând salvator – al lui și al iubirii noastre defecte.

Uneori, e nevoie de o durere și mai mare pentru a înlocui o durere mai mică. În disfuncționalitatea gândirii mele, aburite de vinul pe care n-aveam să-l resping, mă amăgeam crezând că voi șterge mai ușor durerea pricinuită de prezența lui, decât pe cea în absența lui. Îmi căutam scuze pentru a-mi accepta slăbiciunea ce devenise decizie fermă. În acea noapte aveam să dorm în patul și în brațele lui fiindcă în inima lui, inevitabil, eram cuibărită adânc de mulți ani. Vinul îmi scotea la suprafață vulnerabilitățile, dincolo de euforia de moment, implicit nevoia de a mă simți iubită. Rana adâncă și redeschisă nu avea decât să sângereze în viitor, fiindcă acum era ceasul prezentului căruia urma să-i mai închin câteva pahare ale iubirii.

ZUZU îl poți citi de aici: https://bookzone.ro/produs/zuzu/

ZUZI – În curând

“În zorii zilei, dimineața devreme, stau cu un cot priponit de rama geamului de la balconul garsonierei în care locuiesc cu chirie de mai bine de 6 luni. Privesc pe geam Luna ce luminează vag cerul senin de februarie. Roua dimineții începe ușor, ușor să îmbrace tot peisajul într-un alb intens, de gheață. Îmi alunecă gândul la acele momente de arșiță din toiul verii, în care te puteai odihni în pielea goală, învelit doar într-un cearceaf subțire, alb. Îmi aduc aminte că o țineam în brațe și simțeam atingerea caldă a dragostei ei. Gustul dulce al buzelor și parfumul accentuat de simțurile dilatate de câteva pahare cu vin sunt amintiri plăcute ce acum mă răscolesc știind că amândoi purtăm o urmă de regret a <ce-ar fi fost dacă>… 

Așa ar putea începe o poveste siropoasă a unei nopți de vară, îmbrăcată în cearceafuri albe, dar nu e doar atât, e parte din ceva mult mai mare și mai semnificativ.

Suntem prieteni de foarte mult timp, poate de prea mult timp, iar relația noastră a ajuns la acel stadiu în care amândoi ne dorim un pic mai mult de-atât și ne tot punem paie pe foc unul altuia. Eu vin după o despărțire nu tocmai ușoară, în urma unei relații care a durat 5 ani, cu o tentativă de nuntă, eșuată din fericire, iar ea dintr-o relație de compromis, dintr-o relație de genul “planul B”, în care te pierzi de esența fericirii sufletului și te mulțumești cu ceea ce ai, știind că acel ceva mai bun la care visai devine, încet și sigur, o remușcare a ceea ce puteai face și nu ai făcut.

Totul a început acum mulți ani, pe vremea când simțeam cumva că suntem cei mai buni prieteni din liceu. Au trecut mulți ani de când am început să vorbim prima dată: “asl pls”, pentru cei ce nu știu, reprezentau primele litere tastate în grabă spre un viitor mult mai tehnologizat al internetului. Foloseam Mirc ca modalitate de comunicare, probabil ea a uitat demult, dar “ne-am regăsit” pe un canal de Trivia. Spun că ne-am regăsit pentru că sufletele noastre, cumva, au tresărit la multitudinea de puncte comune și ușurința avută în comunicare. E foarte greu, în ziua de azi, să găsești un om, o persoană, în fața căreia să fii, în mod natural, o carte deschisă, să îți poți oferi și descrie sufletul pe un chat virtual, clar ca o inimă văzută de un cardiolog în timpul unei proceduri chirurgicale.

Vorbeam adesea cu ajutorul mijloacelor tehnologice ale acelor vremuri, ne vedeam prin intermediul unui web-cam ieftin, supraestimat valoric de 2-3 ori de către cei de la E-mag sau Shortcut. Vorbeam, în cea mai mare parte a timpului, despre tot felul de moduri prin care ne puteam oferi fericire sufletelor și, în același timp, despre nefericirile vieții de cuplu în care amândoi alegeam să ne scăldăm în acea perioadă.

Împreună am strâns multe ore pierdute în miez de noapte, în fața unui monitor de calculator, din acelea mari, cu tub. Ne scriam cu inima deschisă, fără nici un fel de așteptare reciprocă, reușind să ne înțelegem atât de ușor, atât de natural… Parcă ne cunoșteam din altă viață. Împărtășeam cele mai intime gânduri, chiar și după mulți ani de la terminarea liceului, despre relațiile pe care le-am consumat amândoi, despre urmele pe care ni le-au trasat persoanele ce ne-au trecut pragul sufletelor și granițele paturilor.

Am crescut împreună, sprijinindu-ne unul pe celălalt în momentele de cumpănă, cum ar fi acea depresie urâtă prin care trecea ea chiar în apropierea debutului relației noastre de prietenie ori tumultoasa-mi despărțire ulterior. Îmi amintesc că viața ei nu era nici pe departe roz cu picățele, ci îi lipsea cu desăvârșire orice urmă de culoare. Tot peisajul ei vopsit în gri se transforma în explozii de lumini când, după o zi obositoare, își putea regăsi liniștea vorbind cu un tip necunoscut de la câteva sute de kilometri depărtare.

Știu că și în cazul ei, chiar și după ani nenumărați, existau momente în care tot ce era în jur îi trezea cumva un gram de nostalgie și o avalanșă de amintiri deosebite din discuțiile noastre fiindcă de multe ori am fost mai aproape de sufletul ei decât mulți alții ce au reușit să fie fizic lângă ea.

Când începi să te maturizezi și te apropii de 30 de ani, realizezi ce puteai să faci la 20 de ani și câte decizii îți puteau schimba radical viața. Decizii pe care le-am tratat de cele mai multe ori cu superficialitate și fără să mă gândesc prea mult. Îmi amintesc că la 16-17 ani vorbeam cu o fată și eram îndrăgostit până peste cap. Nu glumesc, eram hipnotizat de noile stări descoperite de către corpul și mintea mea. Și, cu toate astea, ce a început să-mi schimbe direcția au fost discuțiile mele cu ea, cu Zuzi a mea. În acea parte din trecut, vremurile nu reușiseră să mă trezească sau să mă pregătească pentru viitorul ce urma…

Sunt mai bine de 11 ani de când tot vorbesc cu ea, de când sufletul meu e ca o carte deschisă în fața minții ei. Sunt o mie de idei împărtășite, o multitudine de sentimente învățate la unison, de emoții descrise în cel mai onest și sincer mod posibil.

Îmi amintesc cu drag, când, prin facultate, eu fiind primul an, pierdeam nopți întregi prin discuții telefonice în care timpul își pierdea din măsură, iar nopțile deveneau prea scurte. Cearceafurile albe și Luna plină aveau să ne reamintească pe vecie unuia de celălalt. Cel puțin, în ceea ce mă privește, pot mărturisi că gândul meu zboară spre ea ori de câte ori privesc Luna plină pe cerul senin de vară.

Dacă ar fi să fac un rezumat despre draga mea Zuzi cu privire la ceea ce am trăit și am învățat în toți anii ăștia discutați și trăiți, despărțiți de sute de kilometri, ar fi faptul că două persoane se pot completa de la sute și mii de kilometri depărtare doar prin simplul auz al vocii celuilalt.

Sunetul vocii ei va avea tot timpul un efect de tranchilizant asupra minții mele. Mă conducea de cele mai multe ori prin zone de liniște sufletească sau de provocare emoțională, o dată cu trecerea ei de la ființă emoțională la ființă rațională.  Zuzi  nu a fost o alegere, nu a fost o întâmplare. Ea este un cadou făcut sufletului meu de către divinitate. A fost mereu alături de mintea și de sufletul meu necondiționat deși ea a trecut prin despărțiri fără vreun suport din partea mea. Eu nu am fost mereu alături de ea, așa cum a fost ea suportul meu emoțional, ori de câte ori am avut nevoie. Bulversat din punct de vedere emoțional și ajuns, în sfârșit,  pe meleaguri străine așa cum îmi doream pe vremea aceea, am început din nou să vorbim. Vara aceea a trecut pe nesimțite, au fost momente de neuitat ce s-au desfășurat pe repede înainte și într-un compromis demult acceptat de amândoi.

Pot spune că, după toți anii ăștia și multiplele experiențe de iubire, de sex și de comunicare, concluzia ar fi că cel mai mult îmi lipsește căldura unei persoane care mă poate înțelege din cele 2 propoziții pe care le spun sau le scriu. Știu că poate nu am fost cea mai comunicativă persoană, știu că prefer să mă consum pe mine însumi decât să mă exteriorizez în fața altora, și mai știu că cel mai mult îmi e teamă de singurătate și de nesiguranță, dar fix de astea am parte acum, în urma alegerii făcute de a părăsi țara si relația pe care le-am avut cândva. Zuzi mă avertizase încă de la bun început că relația ce avea să țină 3 ani, pe care o începusem “prea din pripă și asumat închipuit “, va fi doar încă o lecție. Diferența de vârstă dintre mine și partenera mea au fost suficiente ca ea să intuiască o finalitate ce, inevitabil, avea să vină, mai devreme sau mai târziu.

Pentru mine, Zuzi este cea mai plăcută figură atunci când vreau să asociez cuvintele cu chipuri. Mă gândesc la completare și o asociez cu vastul ei vocabular, folosit de cele mai multe ori cu eficiență maximă, fără a lăsa loc de interpretări, dar provocându-mi mintea să zburde dincolo de înțelesul propriu al cuvintelor. Forțându-mă să gândesc, m-a ajutat mereu să îmi dau seama cât de ușor e să înțelegi o persoană atunci când reușești să îți folosești imaginația, sufletul, inima, pentru a da sens expresiei “a fi în papucii celuilalt”.

Astăzi sunt un amalgam de sentimente și experiențe acumulate pe valurile vieții. Am înțeles că sorții nu-i trebuie mai mult de o clipire să-mi poată schimba direcția, dar cu toate astea, voi continua să învăț să mă pliez pe noile principii și valori pe care le adaptez o dată cu trecerea timpului.

Dacă în perioada liceului încercam să îmi formez caracterul, alegând dintre experiențele bune și mai puțin bune, gustând din ispititoarele vicii apărute pe drum, acum încep să realizez ce înseamnă să alegi cu adevărat și să îți asumi rezultatul alegerilor făcute. Astăzi am ajuns să conștientizez faptul că viața constă în alegeri și în asumarea acestora. Am făcut, de-a lungul timpului, o grămadă de alegeri inconștiente. Am fost cumva luat și purtat de val și de tot ce mi-a oferit și mi-a luat viața.

Cumva, undeva, m-am oprit și m-am pierdut în visurile avute la începutul tinereții. Acum îmi dau seama că și acceptarea experienței trecutului, a tot ceea ce am decis și am trăit, tot un test al asumării este deși uneori încă mai am momente în care regret că nu am putut găsi motivația și curajul necesare unui bărbat asumat, matur, trecut prin viață, astfel încât să pot lua decizii cu ușurință, spre binele meu. Sunt, într-un fel sau altul, conștient de faptul că viața ar fi luat o altfel de turnură în urma unor decizii diferite comparativ cu cele alese. Nu pot spune că aș schimba fundamental ceva din trecutul meu, doar că aș aprecia altfel timpul petrecut alături de persoanele dragi. Toate deciziile luate m-au format și m-au adus la persoana ce sunt astăzi. Totodată, nu sunt mulțumit de toate alegerile făcute, dar nici nu îmi este rușine cu ceea ce sunt, deși am momente în care sunt dezamăgit de mine pentru că puteam să fiu și să am mai multe împliniri până la vârsta asta.

Răzgândirea mea ne-a condus pe drumuri separate și acum, mai mult ca niciodată, ne aflăm la o distanță mult mai mare unul față de altul decât a fost vreodată între noi. Probabil capitolul ăsta al vieții tale, în lumea asta, a luat sfârșit o dată cu răsăritul zilei de după noaptea petrecută împreună. Vreau doar să știi că indiferent cat de ignorant am părut a fi în unele momente, voi avea mereu o ușă deschisă pentru tine, fără a avea pretenția de reciprocitate, știind că nu o merit.

Raportat la tine, Zuzi, pot spune că  ești, ai fost și  vei fi parte din praful din care sunt alcătuit,  probabil în glumă,  de universul ăsta neînțeles încă. Îmi doresc să îți găsești liniștea, fericirea și completarea pe care le cauți, alături de un bărbat pe care îl vei găsi potrivit pentru împărțirea asta a timpului relativ, puțin rămas, pe pământul ăsta. Poate ne vom regăsi cândva pe alte orizonturi infinite, la un pahar din vinul lui Bachus, neavând prea multe responsabilități sau gânduri ce ne vor opri din savurarea deplină a infinității clipei petrecute împreună. Îmi aduc bine aminte curbele trupului tău, momentele petrecute goi sub cearceafurile albe acoperite de Luna plină. Luna din acea noapte de vară, îmbrăcată în nuanțe de nu mă uita și căldura îmbrățișării tale îmi  vor face mereu sufletul să licărească.

Până acum, am avut parte de 3 relații de construcție a ceea ce sunt și o sumedenie de relații pasagere ce m-au ajutat să înțeleg că te poți bucura și altfel de compania unei persoane. Încerc să îmi găsesc un scop și un viitor pentru care să lupt, dar la finalul paginii, când mă uit sub linia trasată, îmi dau seama că indiferent de valoarea necunoscutei din ecuația vieții mele, tot singur mă simt. Voi încerca să îmi găsesc liniștea și completarea prin alte metode. Trag singur la o căruță și la un viitor nesigur… Toate astea sunt rezultatul alegerilor pe care le-am făcut în trecut și în înțelegerea fericirii pe care am tot căutat o de-a lungul timpului – prea târziu.

Am fost fericit când am realizat faptul că, în sfârșit, vom avea ocazia sa petrecem o noapte împreună, am fost fericit cand am putut să te sărut și să te strâng în brațe după atâtea discuții telefonice avute în prealabil. Totul s-a consumat pe repede înainte, îmbătați fiind de fericirea clipei și de gustul vinului consumat în compania ta – cea mai dragă persoană a sufletului meu în acele clipe. Totul s-a petrecut și a rămas o dulce amintire a timpului si a vieții pe care o duc.

Puteam să încerc să fiu fericit alături de tine, Zuzi, dar am ales nesiguranța și incertitudinea în detrimentul completării, înțelegerii și sentimentului unei iubiri compatibile și complete alături de tine… Mereu mi-a plăcut să mă complic și să aleg, inconștient, calea mai grea a acestei vieți. Nu sunt, se pare, suficient de “copt” să înțeleg că o simplă decizie de “hai să vedem ce iese” poate aduce tot ceea ce nu știai că îți dorești și iubești să ai.

Se pare că sunt construit, cumva, să pilotez o navă aflată încă de la început fără căpitan, sunt un discipol care învață din mers capacitățile navei pe care se află,  ajunge să o cunoască, să îi înțeleagă nevoile și ceea ce o poate fericită, dar care nu poate atinge potențialul maxim fără o persoană cu care să poată împărtăși toate trăirile, frustrările sau bucuriile avute de-a lungul timpului. Parcă tot timpul am nevoie de cineva care să mă ajute cu un șut în fund, cu o modalitate de ambiționare a atingerii scopurilor sau destinațiilor propuse.

Datorită ție, Zuzi, a naturii conversațiilor avute de-a lungul timpului și, nu în ultimul rând, datorită faptului că divinitatea te-a înzestrat cu o capacitate uimitoare, din punctul meu de vedere,  de a înțelege și de a judeca natura lucrurilor printr-un spectru atât de realist, de obiectiv, am simțit că am alături persoana alături de care pot evolua cel mai repede, persoana alături de care comunicarea se poate face dincolo de simple cuvinte, înțelegerea dincolo de gânduri, iar iubirea dincolo de sentimente.

Relația noastră poate fi comparată cu acel moment în care, după o vreme de la implantarea unei semințe de floare în ghiveci, de sub primul strat subțire de pământ se ivește bucuros un ghemotoc verde cu aspirații verticale.

Aș dori și aș putea să intru în detalii si să îmi aștern sufletul pe foi și prin cuvinte dar din păcate, timpul de acum nu este cel mai potrivit pentru asta. Sper să apuc aceea vreme âand, în lumina apusului zilelor de vară, aflat pe terasa casei, în compania unui pahar de vin și cu satisfacția zâmbetelor de pe chipurile soției si copiilor mei să pot așterne pe hârtie experiențele și nemărginirea sentimentelor trăite împreună.

Nu știu dacă toate gândurile mele au parte de reciprocitate, dar știu că undeva acolo, dincolo de rănile si dezamăgirile provocate, purtând cu ușurință povara papucilor mei, mă înțelegi și mă iubești cel puțin la fel de mult cât te iubesc eu pe tine.

Este încă devreme în viață și totuși atât de târziu în iubire. În iubirea asta. E ceasul unui tremur ușor de dor în anotimpul nostalgiei. E rece, e pustiu și un strat de gheață în colțul ascuns de suflet ce cuprinde ultimul ei rămas-bun. A plecat șoptit, cu un legănat distins și o apăsare fermă pe clanța, dincolo de care o aștepta necunoscutul. Pe mine mă aștepta iubirea în locul confortabil din care nu aveam de gând să mă mișc. Un alt fel de iubire, dar nu o știam atunci. Nu mai mică, nu mai puțin intensă, doar diferită. A rămas totuși un gol într-un colț ascuns de draperia ce se revărsa greoaie pe parchetul lucios al drumului pe care aveam să-l măsor uneori cu pași vioi de dans, alteori cu genunchi zdreliți de rugăciuni arzătoare. Nu am mai îndrăznit să privesc acel colț, uitând adesea de fereastră, însă astăzi mâinile mele se sprijină de pervaz. Iar gândul îmi zboară, din nou, la Zuzi. Am simțit pentru femeia asta completare, dorință, liniște interioară. Am iubit, iubesc și voi iubi mereu modul ei de a fi și faptul că am putut discuta deschiși unul cu celălalt. A fost mereu ea, așa cum pot eu spune că o cunosc. Nu a fost nevoie de măști sau de perdele între noi, între discuțiile sufletelor noastre. Voi aprecia mereu felul ei tranșant, direct, deschis și onest de a fi.

 

Te iubesc, Zuzi, și totuși mă frământă o întrebare:

< Ce ar fi fost dacă…? >”

 

Cu dragoste, iartă-mă, te iubesc,

Zuzu

E(migrare)

Mi-ești drag, dar totuși mi-este teamă
Să mă apropii de-al tău tainic suflet,
Să nu mai sângereze brusc încă o rană
Și iar dureri să port fără un sunet.

Te simt și mai aproape în distanțe
Și uneori tot mai distant în apropieri,
În mângâieri și certitudini ai restanțe
Și ecou de temeri în cuvintele de ieri.

Parcă mă vrei și totuși fugi în țări străine
Să cauți sensuri și trăiri intense iar,
Amâni iubirea de pe azi pe mâine
De parcă ți-aș rămâne-un veșnic dar.

Dar dacă despre dar dezbatem șirul
În necuprinse doruri ce răzbat timid,
Mi-e teamă că vom destrăma și firul
Ce ne leagă firav – și vom construi un zid.

În lungile așteptări zorită e chemarea
Unui sărut virtual ce îl închidem trist
Într-un ecran ce-și schimbă des culoarea
Pe dosul palmei obosite de artist.

Însingurată noaptea rece mă jelește,
Mai singură-s decât o Lună fără de hotar
Ești mai aproape de un an lumină – îmi șoptește
Un gând ce-mi lasă un puternic gust amar.

Strâng perna moale ce încărcată e de dor
Și implicat te simt doar pe jumătate
Gândind ba des, ba vag, la viitor
În timp ce eu plătesc iubirii rate.

Vii și pleci și cui mă lași când iarăși fugi?
Ca și cum n-am fi legați deloc,
Gene pe pleoape alunecă în rugi
Sperând la o fărâmă rătăcită de noroc.

Astăzi te iubesc cu porția unei clipe,
Piele pe piele să simțim un ceas,
Nici o secundă să nu se mai risipe
Din încă un amarnic ”bun-rămas”.

LIBER ~pe Tinder~

– Cu fosta soție cum te înțelegi?

– Ne înțelegem foarte bine, am rămas buni prieteni de dragul copilului. Femeia cu care mi-am dorit un copil este o femeie extraordinară, nu am nimic să îi reproșez.

Acesta a fost un moment reper, ce i-a adus o mare bulină albă. În urma unui divorț, mulți oameni au tendința de a arunca cu noroi în celălalt, încercând să-și anuleze o decizie proprie, la urma urmei. Am apreciat felul respectuos în care și-a descris fosta soție și faptul că nu a dat dovadă de mârlănie în ceea ce o privește. Iar femeile care încep o nouă legătură amoroasă și se așteaptă – din orgoliu ori gelozie – ca un bărbat divorțat ori despărțit să își denigreze fosta parteneră, doar pentru a se simți ele mai bine, prin comparație, sunt demne de milă, negândindu-se că oricând pot ajunge în aceeași postură a trecutului. Am apreciat și discreția lui cu privire la fosta relație, neintrând în culisele acesteia, expunând doar generalități și minime detalii legate de motivul divorțului lor, doar pentru a mă face să înțeleg situația. Fiecare capitol încheiat ar trebui să își mențină detaliile în intimitatea trecutului dintre cei doi. Și fiecare persoană nou apărută în viața cuiva ar trebui să respecte acel trecut. La urma urmei, cu toții avem un trecut prin prisma căruia nu ar trebui să fim judecați. Cu toții purtăm un bagaj de fapte bune, precum și un bagaj de greșeli. Nu trecutul lui mă interesa, ci prezentul, și felul în care se raporta la perioada ce, într-o formă sau alta, l-a definit ca bărbat.

– Mă bucur foarte mult că ați tratat situația într-un mod civilizat și echilibrat. Copilul are nevoie de voi doi, în egală măsură.

– Categoric, încercăm să nu îl facem să simtă vreun disconfort. De aceea încerc să merg să petrec timp cu el cât pot de des. Este mai greu fiindcă eu sunt mai tot timpul plecat și apuc prea puțin să fiu alături de el, iar copilul îmi simte lipsa. Încerc să fiu alături de el în fiecare week-end liber pe care îl am la dispoziție.

Încă o bulină albă – un bărbat care nu se dezice de responsabilități și care se implică în viața copilului lui, rămânându-i prioritate. Într-o societate deficitară în materie de asumare, astfel de persoane sunt de apreciat.

LIBER ~pe Tinder~

Sunt Adelina, am 30 de ani și mă feresc de iubire. Nu din lașitate, nici din superficialitate, ci din prea multe dezamăgiri trăite până în măduva durerii, am decis să reneg cel mai frumos sentiment, cea mai pură și lipsită de egoism stare. Cunosc iubirea cu toate formele ei, sunt o cunoscătoare într-ale bărbaților, seducătoare prin definiție, sentimentală doar când decid, pasională cu porția, cinică în cea mai mare parte a timpului. Sunt suma experiențelor trăite plus o porție de autoînvățare independentă de subiectivități. Mi se spune des că sunt rațională, analitică, tăioasă în declarații. În ultimul an am refuzat să mai ascult vocile din jur. Toamna trecută m-am privit cu adevărat, pentru întâia oară, în oglindă. Și am plâns. Nu de milă, nu de rușine, nici din iubire. Nu mai plâng din iubire. Mi-am promis! Plânsul mi-a izvorât din sinceritate. Brutala sinceritate de a mă privi dezbrăcându-mă lent de temeri, de măști, de minciuni, de adevărul schimbător, de timp și de dureri. Am căutat esența ce zăcea pitită timid în colțul aburit al oglinzii aparent deformate. E nevoie de diformitate pentru a întrezări totuși un contur. Apuc viața de un fir ce atârnă singuratic, firav și ud de lacrimi. Viața e o pătură ce acoperă murdăria patului în care am abandonat iubirea. Eu zac dezgolită în fața oglinzii și mă privesc fix în ochi. Pătura e aruncată pe parchetul prăfuit de pașii celor care au plecat. Toți au plecat. Am rămas doar eu și ceața din oglindă.

El este Adelin, are 37 de ani și susține că nu a iubit niciodată. Se privește fugitiv în oglinda din baie, dar se oglindește des în ochii copilului lui. Lumină, puritate, absolut.