– Ne-am iubit. Ne-am iubit cu o pasiune fără limite, cu un dor veșnic viu în toată apropierea dintre noi. Dar ne-am iubit în timpul meu, nu și în timpul tău. Nu putem împlini iubirea absolută în fiecare viață, ci doar într-una singură. Unde ar fi loc de unicitate în repetarea unei povești la infinit? A rămas o energie între noi care ne ajută să ne regăsim în fiecare secundă, însă cu alte identități, declarase Sufletul.
Aveam să-i spun atâtea… Dar ce i-ai spune celui pe care l-ai iubit mai mult decât pe tine însuți după o pierdere definitivă? Cu ce să încep? Și, cel mai important, cum să îmi iau rămas-bun din nou? Am repetat acest scenariu, al unei discuții amânate, de nenumărate ori. Parcă l-aș lua în brațe și aș închide ochii, nedorind să mai curgă despărțirea între trupurile noastre. Mi-aș tăia o mână de sub mâna celeilalte eu. Aș sacrifica o jumătate din mine pentru jumătatea brațelor lui. Se spune că iubești cu adevărat atunci când renunți la fericirea ta pentru fericirea lui. Chiar dacă fericirea lui înseamnă brațele altei femei. Pentru mine asta înseamnă prima literă dintr-o minciună care ne ajută să acceptăm mai ușor renunțarea la fericire. Numește-mă egoistă, însă înțelege-mi neputința de a renunța la Suflet din prea adâncul suflet. Nu sunt pregătită să cedez și o socotesc unică vinovată pe EA pentru separarea noastră. O intrusă! Mi se amestecă gândurile cu iz de gelozie ucigătoare.
Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul
Anida Lasto 