Fragment din Dialoguri cu Sufletul

– Ne-am iubit. Ne-am iubit cu o pasiune fără limite, cu un dor veșnic viu în toată apropierea dintre noi. Dar ne-am iubit în timpul meu, nu și în timpul tău. Nu putem împlini iubirea absolută în fiecare viață, ci doar într-una singură. Unde ar fi loc de unicitate în repetarea unei povești la infinit? A rămas o energie între noi care ne ajută să ne regăsim în fiecare secundă, însă cu alte identități, declarase Sufletul.

Aveam să-i spun atâtea… Dar ce i-ai spune celui pe care l-ai iubit mai mult decât pe tine însuți după o pierdere definitivă? Cu ce să încep? Și, cel mai important, cum să îmi iau rămas-bun din nou? Am repetat acest scenariu, al unei discuții amânate, de nenumărate ori. Parcă l-aș lua în brațe și aș închide ochii, nedorind să mai curgă despărțirea între trupurile noastre. Mi-aș tăia o mână de sub mâna celeilalte eu. Aș sacrifica o jumătate din mine pentru jumătatea brațelor lui. Se spune că iubești cu adevărat atunci când renunți la fericirea ta pentru fericirea lui. Chiar dacă fericirea lui înseamnă brațele altei femei. Pentru mine asta înseamnă prima literă dintr-o minciună care ne ajută să acceptăm mai ușor renunțarea la fericire. Numește-mă egoistă, însă înțelege-mi neputința de a renunța la Suflet din prea adâncul suflet. Nu sunt pregătită să cedez și o socotesc unică vinovată pe EA pentru separarea noastră. O intrusă! Mi se amestecă gândurile cu iz de gelozie ucigătoare.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

cheating

Advertisements

Fragment din Dialoguri cu Sufletul

Nu suntem un întreg, Suflete. Nu te mai păcăli singur. Și nici nu încerca să mă mai păcălești pe mine. Noi am fost o tentativă de relație. Eșuată. Am proiectat idealuri, ne-am format așteptări ce nu puteau fi împlinite și am sfârșit prin a ne oglindi unul în imaginea celuilalt. Nu ne-a plăcut ce am găsit fiindcă nu ne iubeam pe noi. Și ne-am pierdut. Așa era firesc. “A fost sublim, a fost viață, a fost o lecție.” Exact cum îmi spuneai din pragul distanțării, înainte de a alerga după alte năluci. Înainte de a-mi da drumul întâia oară. Singura dată când ar fi contat să rămâi.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

Untitled

Fragment din Dialoguri cu Sufletul

Câtă nevoie de iubire zace-n ultima-mi trăire! Oare vei înțelege menirea regăsirii noastre? Fiindcă întâlnirea e doar motivul stabilit cu mult înainte de nașterile noastre distanțate din mame străine de logica iubirii. Dar ce vorbesc? Iubirea n-are logică în ramuri de castan îmbătrânit. Ci doar o reflectare în oglinda numelui tău e de-ajuns să cuprindă întregimea energiei mele. Mai lipsește un cal nervos din peisajul câmpului abandonat de amintiri. Și scrisorile-mi greșite se vor șterge într-un singur cuvânt: numele tău ce-mi este muză-n asfințitul unui răsărit!

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

cai

Fragment din Dialoguri cu Sufletul

Alerg prin spațiu în căutarea Lunii. Vreau să o fur și să o închid într-un borcan. Să ți-o ofer știind că Luna ți-e cea mai bună prietenă, tainică păstrătoare de secrete, martoră a pasiunii dintre noi. Mă vei întreba, probabil, câte persoane vor plânge Luna? Să inunde toate lacrimile pământului marea-ți adorată. Dau toate lacrimile lumii pentru un zâmbet de-al tău și-un răsărit etern în care să ne scăldăm sufletele însetate de lumini. Să ardă focul soarelui între buzele noastre până când ni se va topi iubirea-n iadul amintirilor. Și pașii noștri să-nghită cuvintele amorțite-n miediocrități de care nu avem nevoie.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

62778466b0836f68d073d4b395e996dd

Fragment din Dialoguri cu Sufletul

M-a înșelat marea în alte așa-zise iubite străine de tot ce simt a fi real. Îmi amintesc de tine dintr-o altă viață în care desenai valurile cu un deget, precum o femeie adorată de algele ademenitoare. Ești muză! Mă repet și te doresc din nou! Trupul tău ud acoperă răsăritul și formele-ți perfecte îmi inundă pupila cu un strop de tristețe. Adie briza și pielea de găină o punem pe seama ei. Tresare dorința-n mine, dorindu-te din marginea infinitului. Da, iubito! Călătorind prin univers, nu putem defini infinitul. Mă mișc din punctul a în punctul b printre stele, iar punctul b nu este altceva decât un a mai obosit. Noi suntem limita infinitului, iar trupul este singura măsură capabilă de a-l cuprinde.

Anida Lasto

vama-veche-21927-1024x768