Fragment din romanul Dialoguri cu Sufletul

N-a mai contat. Nu concepeam absența mângâierilor lui. În ochii lui îmi priveam fericirea, iar el mi-a dat drumul ca și cum aș fi fost o străină rătăcită o clipă pe drumul lui. M-a împins într-un abis chinuitor din care nu mai aveam scăpare. Și totuși încă îmi ascultam sufletul ce dorea să mă tortureze fără oprire. Sufletul era un parazit ce absorbea sânge din dureri pe care nu le dorea închise. Iar eu turnam vin peste ele. Și-am început să conturez scenarii. M-am apucat să-mi scriu povestea morții.

Sfârșitul meu începea pe o stradă lăturalnică, în miez de iarnă. Gerul îmi îngheța lacrimile pe obrazul uscat de un tremur nervos. Aproape alergam, încercând să scap de mine. Mă simțeam murdară, îngropată în noroiul naivității mele care m-a adus în pragul nebuniei. Îmi părea că miroase a tămâie în aer. Gândeam că moartea mă cheamă. Șoptit. Eu îi urlam nenorocirile ca unei mame vitrege din partea căreia așteptam o alinare ce n-avea să vină niciodată.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

Fragment din romanul Dialoguri cu Sufletul

Despărțirea a fost brutală, neașteptată. M-a părăsit într-unul dintre cele mai grele momente ale vieții mele. M-am simțit abandonată de cel care trebuia să mă întregească. M-am mințit singură. Și nu m-am putut ierta. Atunci am decis că vreau să mor. Soarta mi-a dat o lovitură în urma căreia rămânea o datorie prea mare de plătit. Iar eu nu mai aveam resurse. Sufletul era mort. Am început să beau ca să-mi golesc mintea de gândurile ce m-au trezit într-un final la realitate. Mi-am anesteziat simțurile și le-am aruncat pe fundul sticlelor golite prea devreme.

-Ella, te distrugi pentru nimic! îmi șoptea sufletul.

-Nu-mi pasă! Am pierdut tot! Nu mai am motive pentru care să trăiesc. Tu nu vezi că nimic nu merge în viața mea? Mi s-a dat un destin plin de nenorociri. Nu mai rezist, nu mai vreau, nu mai pot!

-Fată dragă, tu ești mai presus de el. Dacă vrei să mori pentru el înseamnă că până acum ai trăit degeaba! La mine nu te gândești? O dată cu tine aș muri și eu, iar eu te iubesc!

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

Fragment din romanul Dialoguri cu Sufletul

Cuvintele sunt de prisos atunci când renunți la vise. Rămâi mut în fața neputinței. Singura muțenie sfântă. Cât de mult bine e în viața ta atunci când plutești la voia întâmplării pe maluri străine de nisip, unde marea se lovește de pietrele fatalismului? Cât de mult rău e în viața ta atunci când te scufunzi în cuvinte ce-și pierd valoarea o dată cu măsura unui timp pierdut în încercări eșuate de a găsi fericire fără să oferi? Am stins țigara în scrumiera fără speranțe și fără așteptări.

Aș vrea să vezi situația prin ochii mei. Să-mi pot oglindi viziunea în gândurile tale și să-ți arăt câte regrete te pot aștepta. Dar am obosit să mă lupt cu situații pe care nu le pot controla. Când mă vei căuta, mi-aș dori să mai pot fi tot eu cea care te ascultă, te înțelege, te susține. Însă eu voi fi așternută în scrisoarea către bărbatul vieții mele.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

 

Fragment din romanul Dialoguri cu Sufletul

După câteva luni, am învățat să supraviețuiesc cu dureri purtate într-un suflet din ce în ce mai mic. Sufletul m-a înșelat. Cu un zâmbet amar într-un colț de gură semi-deschis. I-am simțit ironia ascunsă-n oglinda unei neputințe rușinoase. Când iubirea sfâșie bucăți de carne și le amestecă în praf de gânduri, se scurg lacrimi de dureri ascunse.

E seară și bate vântul în stropul meu de vis. Te-aș atinge cu buzele-mi fierbinți pe trupul îndepărtat. Aș face dragoste cu ideile tale împrăștiate, adunându-le în secunde de împlinire absolută. Ești momentul meu de fericire și suspin. Un chin prea greu de suportat pe pielea-mi obosită.

Dar nu mai ești al meu.

Se înalță fumul din țigară către nicăieri. Iar te pierzi prin așternuturi străine de inima ta. Departe de tine. În gând cu mine. În suflet pustiu. Mă arde un foc pe interior ce nu-l pot stinge cu tăcerea ta. Lacrimile nu-mi sunt de ajuns. Aș vrea să nu mai doară bucățile de carne ce-mi tremură de dor. Dar m-ai pierdut în patul ei. Eu mă dezobișnuiesc de tine în dezamăgire.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

 

Fragment din romanul Dialoguri cu Sufletul

Eu sunt Ella, fata din visul sufletului. Am fost prea copilă când ne-am întâlnit. M-a fermecat cu vorbele și m-a învățat să dansez cu emoțiile în prea puține pauze. Apoi am început eu să-mi visez sufletul. Cum să-i rezist? M-am îndrăgostit nebunește de el. El m-a învățat să simt, eram înecată în profunzime și totuși încă respiram. Respiram iubire. Pentru întâia oară. Tinerețea se concentrează în jurul trăirilor și mai puțin în jurul gândirii. De aici și dramele existențiale prin care tinerii se zbat în frământări sufletești care par a fi cele mai mari probleme din lume. În aceeași categorie mă aflam și eu. Trăiam prin el.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

Fragment din romanul Dialoguri cu Sufletul

Aș vrea să-ntorc timpul. Pe față și pe dos. Să cos dureri cu fir de amintiri. Dar mă întoarce el la tine. Mereu la tine. Ne învârtim în cercul vicios al unor proiecții moderate cu ironie. Uităm să clipim pentru a nu pierde din imagini. Regizorul ne-a înșelat chiar dacă noi ne-am jucat rolurile perfect.

Îmi plimb tălpile pe gresia rece și nu găsesc geamurile. E întuneric în casa din sufletul meu. M-am blocat pe interior și am decis să nu-ți mai dau drumul înăuntru. Degeaba bați la uși tăcute. E seară acum și nu mi-e dor de soare. Tulburătoare noapte se anunță. Lacătul ușii l-am pus și pe destin. Ai pierdut cheia atunci când ai plecat întâia oară. Să știi că nu te iert pentru durere. Mi-ai ciobit din ființă atunci când ai crezut că poți trișa. Căutările tale nu mă mai ajung fiindcă ezitarea ta mi-a fost de-ajuns.

S-a aburit și oglinda de când îți vorbesc. Ceva în mine a rămas totuși cald.

Gresia e la fel de rece.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

Fragment din romanul Dialoguri cu Sufletul

Am fost o proastă. Atunci când am simțit iubire prin suflet, am fost o proastă. Ne oferim bucăți din întregul nostru, prea ieftin sau chiar gratuit. Cu prețul unor suferințe pe care nu le merităm. Ne mulțumim cu firmituri, crezând că ne îndulcim cu un tort la care nu mai ajungem nici visând, nici sperând. Rămâne o masă goală și prea multă tăcere între noi. Atâta tăcere încât scaunele se sfărâmă sub propria lor greutate. Prea pline de nimic.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

Fragment din romanul Dialoguri cu Sufletul

Undeva între pauzele dintre săptămâni, luni și ani, atunci când trăiam cu sufletul, el își lua rămas-bun de la mine:

-Timpul le va rezolva pe toate… Mă doare și îmi pare rău că nu am fost la fel de constant în hotărâre.

-De ce să te doară? De ce să-ți pară rău?

-Poate nu sunt suficient de matur pentru a lua o astfel de decizie radicală… Mi-ar fi plăcut să îmi asum tot… Dar nu pot.

-Nu ai motive pentru care să te doară. Ai fost cinstit cu tine și cinstit cu mine. Nu văd de ce ar rămâne loc pentru dureri.

-… Indiferent de situație… Indiferent de timp, anotimp… Vei fi parte din viața mea și din sufletul meu… Alături de tine am împărțit idei… Am învățat din dialoguri… Am devenit ceea ce sunt și datorită ție.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

Fragment din Dialoguri cu Sufletul

-Dragul meu călău, trăiesc prin tine și pentru tine. Putem scrie cea mai frumoasă poveste împreună…

-Toate poveștile au un sfârșit. La ce bun? Hai mai bine să nu mai proiectăm idealuri de neatins. Gustul dezamăgirii e amar. Prefer vinul, mulțumesc!

-Sunt suflete ce iubesc alte suflete în absență. De-am fi mai aproape, ne-am topi așteptările și am așterne altfel gândurile. Sunt prietenii ce se nasc din ploi de versuri și sunt iubiri ce mor în cuvinte nerostite. Murim în pauzele de tăceri. Strop cu strop. Sunt suflete ce iubesc alte suflete în explozii de lumini. De-am fi mai departe, artificiile s-ar stinge-n nopțile prea reci. Sunt doruri ce n-ar rezista în timp și șoapte ce s-ar pierde prea ușor. Sunt suflete ce iubesc alte suflete în tăcere. Nu se ating, nu își vorbesc, nu se văd și nu se vor. Dar se iubesc mai mult ca alte suflete. Sunt dureri purtate-adânc în inimi prea fragile, ce se tem să nu se spargă dacă se-ntâlnesc. Eu sunt sufletul care iubește și partea cea mai neagră din tine. Te iubesc și fericită, dar te iubesc și atunci când lacrimile îți scurg machiajul în furtuni existențiale din care nu mai știi cum să ieși. Te iubesc întreagă, nu pe bucăți. Și totuși, tocmai de mine alegi să te îndepărtezi.

-Cândva te-am iubit mai mult decât ai fi putut înțelege. Atunci nu gândeam.

“Pașii tăi s-au împiedicat atunci când te îndepărtai de pașii mei. Ai făcut o pauză, te-ai uitat timid înapoi, ai murmurat o mulțumire, apoi ai plecat definitiv. Te urmăream în tăcere pe buze și cu urlete-n suflet. Eu am rămas pe loc. Nu am îndrăznit să mă mișc sau să sper. Urmele tale mi-au săpat gândurile, le-au amestecat și le-au lăsat să se așeze singure înapoi. Coridoarele vieții ne-au micit pașii. Și noi ne-am pierdut.”

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

Fragment din romanul Dialoguri cu Sufletul

– Suflete, poate ai fost doar o lecție, un fragment, o bucată de drum mult prea bătătorită deja. Mă îneacă praful tău. Hai să luăm o pauză. Vreau să ne distanțăm. Uite, nu te ucid așa cum crezi tu. Tu nu vezi că drumul s-a îngustat și nu mai avem loc amândoi? Răscolim prea mult praf și construim furtuni din nisip. Nu ne ajută.

-Te-ai gândit la dor în tot pustiul pe care te-ai decis să-l conturezi între noi?

-Dorul e tot specialitatea ta, suflete. Ești foarte egoist. Ți-am mai spus?

-În fiecare zi.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul