E(migrare)

Mi-ești drag, dar totuși mi-este teamă
Să mă apropii de-al tău tainic suflet,
Să nu mai sângereze brusc încă o rană
Și iar dureri să port fără un sunet.

Te simt și mai aproape în distanțe
Și uneori tot mai distant în apropieri,
În mângâieri și certitudini ai restanțe
Și ecou de temeri în cuvintele de ieri.

Parcă mă vrei și totuși fugi în țări străine
Să cauți sensuri și trăiri intense iar,
Amâni iubirea de pe azi pe mâine
De parcă ți-aș rămâne-un veșnic dar.

Dar dacă despre dar dezbatem șirul
În necuprinse doruri ce răzbat timid,
Mi-e teamă că vom destrăma și firul
Ce ne leagă firav – și vom construi un zid.

În lungile așteptări zorită e chemarea
Unui sărut virtual ce îl închidem trist
Într-un ecran ce-și schimbă des culoarea
Pe dosul palmei obosite de artist.

Însingurată noaptea rece mă jelește,
Mai singură-s decât o Lună fără de hotar
Ești mai aproape de un an lumină – îmi șoptește
Un gând ce-mi lasă un puternic gust amar.

Strâng perna moale ce încărcată e de dor
Și implicat te simt doar pe jumătate
Gândind ba des, ba vag, la viitor
În timp ce eu plătesc iubirii rate.

Vii și pleci și cui mă lași când iarăși fugi?
Ca și cum n-am fi legați deloc,
Gene pe pleoape alunecă în rugi
Sperând la o fărâmă rătăcită de noroc.

Astăzi te iubesc cu porția unei clipe,
Piele pe piele să simțim un ceas,
Nici o secundă să nu se mai risipe
Din încă un amarnic ”bun-rămas”.