Dialoguri cu Sufletul – fragment

-Te sperie singurătatea? l-am întrebat cu un glas mai rece decât întunericul nopții.

-Singurătatea am cunoscut-o simțindu-ți ție lipsa. Și gândul că te pierd mă sperie cel mai mult pe lumea asta. Acum câteva luni n-aș fi putut să-ți spun deschis tot ce simt. Din prea multă vanitate. Dar orgoliul e o deșertăciune ce ne îngroapă în nisipuri mai mișcătoare decât propriile ezitări. Orgoliul e doar o pierdere de energie. Am învățat despre mine iubindu-te pe tine.

-Dragule, tu nu m-ai iubit pe mine. Tu ești capabil să te iubești pe tine. Și atât.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

26231092636_8df779391e_b

 

Dialoguri cu Sufletul – fragment

Revenind în camera mea obscură, părea ca dansez un tango cu demonii mei vicleni, în prezența unui Dumnezeu tăcut. Așa că am deschis geamul înghețat. Și am închis ochii. Vedeam un câmp sterp ca o femeie doritoare de copii morți înainte de naștere. Un pântec prădat de incendiile păcatelor născute din semințe de măr scuipat cu întârziere. Calul sălbatic își zbătea coada nervoasă într-un apus diabolic, nechezând către castanul ce părea mai bătrân decât un sfânt adevărat. Sfinții adevărați sunt din generația Dumnezeului, restul sunt doar închipuiri false ale unor oameni avizi de mântuiri, însă cu păcate răstignite-n tâmple de metal ruginit. Ajung lângă animal, cu sfiala din momentul confruntării sălbăticiei libere, și privesc în groapa dinaintea noastră. Nicio urmă de mort sau de sicriu. Mă aștepta o oglindă-n lăsătura nu foarte adâncă. Mă așteptam eu în pământ, la picioarele mele scufundate-n urma copitelor unui cal dispărut. Din crengile uscate precum degetele unor bătrâni cu judecată aprigă și tendințe de condamnare, rodeau scrisori desprinse de muzica unui vânt necontrolat. Și absolut toate se așterneau pe oglindă, acoperindu-mi imaginea. Aplecându-mă să descifrez mesaje cu expeditor necunoscut, mă împiedic și cad peste oglindă. Cioburile îmi tatuează sânge-n piele. Ridic foile îngălbenite de razele grăbite și-mi opresc respirația. Un singur cuvânt, trecut cu grija unui maestru tipicar, păta în negru oglinda, pereții mormântului neînchis și sângele-mi uscat: Ella.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

Horse-and-Old-Tree_MG_2249

 

Dialoguri cu Sufletul – fragment

-Ador nebunia din oameni, oamenii care nu trăiesc după reguli, vinul băut cu
oameni de calitate, lucrurile care se întâmplă de la sine. Ador pielea de găină. Urăsc falsitatea. Te ador că mă faci să râd. Trebuie să fii spontan și creativ în orice. Pictura transmite starea dintr-o altă dimesiune, lumea are nuanțe de culori, are suflet și povestește cu tine. Trebuie să o asculți și să o înțelegi. E vie. Doar trebuie să accepți că și tu ești viu cu adevărat. Avem o legătură aparte și sunt sigur că simți.
– E într-adevăr o conexiune în energiile noastre.
– Și este ciudat, dar plăcut și fără explicații. Cu fluturi. Am furnicături în tot corpul și am emoții.
– Intuiție, simțire, curgere naturală. De asta apreciez starea. Poate în alte timpuri, energiile noastre s-au contopit undeva pe malul mării și au născut o stea.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

cf235331d718cb75f24c526b94b3c724

 

Dialoguri cu Sufletul – fragment

Acele momente ale vieții în care sufletele ne depășesc trupurile sunt rare, dar le recunoaștem de la prima scânteie. Momente de păstrat într-un buzunar peticit până la moarte. Mâine pot să o mint, să o uit sau pur și simplu să nu o mai recunosc. Dar acum i-am oferit sinceritatea-mi deplină și ea și-a întins mâinile să o cuprindă ca pe un porumbel rănit.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

6fb625c5d0849d8d029991d047af6343

 

Dialoguri cu Sufletul – fragment (marea)

-Mi-am dorit să ajung iarna la mare. În nebunia mea, să stau întins pe plajă și să vorbesc cu ea, am început văzând marea-n ochii ei și ochii ei desprinși din mare.
– Asta îmi doresc și eu, dar e cam greu să ajung acolo iarna. Aș sta pe o plajă pustie, cu o carte și-un creion, să-i scriu mării. Poate cândva… Să stai în fața muzei cu orele și să-i scrii- în singurătate. O zi în care timpul ar dispărea.
– Ce frumos spus!
– Dacă suntem acolo, las cartea pe plajă și mă apropii de ea. Tresar de fiecare dată când simt apa rece, iar pe mine m-a înfierbântat soarele. Mă place soarele ăsta, caută să mă posede. Dar aleg să-l înșel cu marea.
– Aș sta cu tine la mare, să-mi citești, am privit-o cercetător, descoperind pasiune legată de nostalgie cu un fir de nisip rupt din pietre ce cândva se credeau zeități. Avem nevoie de nasturi, am spus brusc ca și cum aveam nevoie de nasturi mai imperios decât de aer.
– De ce? m-a întrebat nedumerită.
– Să legăm aerul dintre noi cu centura neagră de nasturi.
– Dar pauzele dintre nasturi cine le va lega?

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

19616146

 

Dialoguri cu Sufletul – fragment

Nu trăim o clipită. Ci o suită de secunde prelungite-n buclele infinitului. Suntem scântei de energie și nu ne stingem niciodată. Folosim timpul ca pe o pârghie de locomoție ce ne împinge prin Universul nemărginit. Dar aflăm asta târziu. Doar atunci când nu mai putem schimba secunda trecută.

Există o ordine a lucrurilor pe care o descoperim cu întârzierea unei ploi prea mult așteptate după o secetă arzătoare. Infinitul nu cunoaște măsura timpului pe care noi îl folosim ca scuză în incapacitatea noastră de a trăi în divinitate. Fiindcă noi ne desfășurăm trăirile doar în pete de păcat. Și cum să tragi de clopotele unei biserici arse? Când preotul e mut și oamenii, cu toții, surzi? Venim din lumină, trăim în întuneric și murim în culori pentru alte începuturi. Un nonsens necesar. Dar descoperim întregul abia după ce reușim să depășim pauza dintre cuvintele aruncate la voia întâmplării.

Utopia unui hazard în care credem cu orbire, ne nenorocește simțurile și cioplește din existență. Însă, nenorocirea asta e esența care întregește ceea ce numim viață. Apoi, milităm pentru trăiri în mod gratuit. Trăiri ce ne seacă de energie – iubirea, în aceeași măsură cu ura sau cu gelozia. Despărțirile ne apropie de moarte în miros de haos și nu de liniște, așa cum ar fi realist. Iar aici ne pierdem capacitățile de a distinge adevărul de minciună. M-ai întrebat cum e posibil să ocupăm același trup? Sunt trupuri diferite, dar dintre noi două, tu ești singura legată de materie. Cum putem să ne împărțim sufletul în trăiri distincte? Asta ar trebui să fie curiozitatea ta. Transformă-ți curiozitățile în enigme pe care să le descifrezi cu folos. Dar întâi stabilește-le așa cum se cuvine!

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

118989-women-forest-clocks-braids-black_dress

 

Dialoguri cu Sufletul – fragment

Vorbeam cu Sufletul despre profunzime. Îmi spunea:

– Mă întreb uneori dacă noi, cei din viitor, nu ne vom uita încurcați spre rândurile pe care le așternem în anii ăștia de incertitudine… Un lucru e sigur… <<Când ai nevoie de dragoste nu ți se dă dragoste. Când trebuie să iubești nu ești iubit. Când ești singur nu poți să scapi de singurătate. Când ești nefericit nu are sens să o spui>>. Și totuși, ne continuăm existența în umbra a ceea ce am numit cândva glorie și-n așteptarea a ceea ce
numim, uneori prea sec, viitor…

I-am replicat fără să ezit:
– Uneori ne e dor de noi înșine… De partea din noi uitată sau pusă prea bine la păstrare. Dacă aducem în discuție și individualismul, totul se reduce la pura noastră umanitate de a ne gândi doar la noi – la suferințele noastre, pierderile noastre, iubirile noastre sau
amintirile ce sunt esența efemerității care ne conduc spre conștientizarea unei realități prea triste, a firului de nisip uscat de bătaia vântului pe o plajă uneori prea cuprinzătoare…

– Cred că toți suntem un pic prea egoiști și cred că tragediile sentimentale și singurătatea generației noastre au apărut atunci când am început să căutăm relații care să ne satisfacă pe noi și-atât. Când am încetat să punem fericirea celuilalt mai presus de noi înșine… Ceea ce declarăm astăzi drept iubire, nu-i decât o mască pentru interesul propriu- în războiul iubirii, cel fără de reguli, fericirea celuilalt a devenit victimă colaterală…

– Și unii totuși iubim… Nepotrivit, ce nu putem avea, o nălucă sau, în vremuri de sărăcie, doar pe noi. Se întâmplă să iubim și să fim iubiți. Minunat! Dar în vremurile astea de criză a sincerității, ajungem în repetate rânduri să ne renegăm până și cele mai pure
simțăminte.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

19691325_1294932707272104_1953413611_n