LIBER pe Tinder

Perfect conștientă că scopul gestului său era doar de a mă impresiona și, eventual de a mă săruta, fiindcă orgoliul masculin este nemărginit, iar refuzul, în sine, îi activează pe bărbați mai mult decât orice, situația mi se părea amuzantă și, în sinea mea, mă bucuram că îl mai puteam vedea o dată. În scurt timp, m-a sunat să cobor. Ieșind din nou din scara blocului, cu același mers hotărât, i-am văzut figura triumfătoare de parcă ar fi câștigat un război înainte de prima bătălie. Ne-am așezat pe bancă, mi-a dat banii pentru întreaga consumație, nu am vrut să accept, dar a fost prea categoric și am decis să-i fac pe plac. Oricum, nu aveam de ales. Și a început din nou cu temperamentul de caracatiță: cu o mână m-a îmbrățișat, cu cealaltă m-a atins pe picior. M-am desprins din strânsoare și mi-am descoperit harul oratoric:

– Auzi, băiatule, eu nu știu cu ce fel de femei ești tu obișnuit, dar cu mine lucrurile nu funcționează așa! Știu că multe femei din generația asta sunt prăzi ușoare, dar consideră că eu sunt old school. Și, ca să fim clar înțeleși, nu folosesc Tinder-ul pentru sex!

– Înțeleg că e prea devreme…

– Nu doar că e prea devreme, dar cu mine abordarea asta puerilă nu dă roade. Este târziu, mă duc să dorm. Noapte bună!

M-am ridicat de pe bancă și am pornit hotărâtă spre intrare. El – după mine. A făcut un soi de piruetă și s-a pus în fața mea, blocând intrarea. Mi-a cuprins fața între mâini, privindu-mă fix și încercând să mă sărute.

– Înțelege că nu ne sărutăm! Vreau să cred despre tine că ești suficient de bărbat, încât să simți când este momentul să săruți o femeie, iar acesta sigur nu este momentul potrivit! i-am pus mâna în piept și l-am împins, păstrând distanța.

M-a privit, uluit, cu ochii mari. Nu-i venea să creadă că îl refuz cu atâta fermitate. Parcă eram Alexandra cu ”este prematur să…”.

– Dar vreau să plec fericit…

– Dar fericirea ta nu este responsabilitatea mea!

– Păi și dacă plec supărat?

– Pierderea ta, nu a mea!

– Ți-am cerut un sărut, nu o… s-a oprit la timp, dincolo de toată iritarea ce i se citea în privire. Știu eu ce încerci să faci… Vrei să mă ții pe jar, să mă gândesc o săptămână întreagă la cum ar fi fost să te sărut…

– Îmi pare rău pentru tine, dar eu nu simt să te sărut. Trebuie să știi să faci o femeie să își dorească, nu să ceri. Mai mult, nu suport insistențele. Dacă mă abordezi cu insistență, ai pierdut tot terenul. Noapte bună, Adelin! i-am urat, trecând pe lângă el, intrând în scara blocului și lăsându-l acolo.

Postat4

LIBER pe Tinder

Eram în drum spre centrul orașului, împreună cu Alexandra – o bună prietenă de-a mea. Trebuia să ne întâlnim cu doi tipi de care ea își împiedicase degetele… pe Tinder: Raul și Eugen. Vorbise cu Raul mai bine de o săptămână, spunându-i prea des că este “prematur” să se întâlnească. Dar a venit ziua în care “prematur” s-a transformat în “precoce” – fără final fericit. În fatidica zi a întâlnirii lor, Raul a întrebat-o dacă este de acord să îl aducă și pe Eugen – un tânăr semi-domnișor aflat la ananghie și scufundat adânc într-o depresie din cauza unei dudui găsite pe… Tinder. Alexandra mea – salvatoarea universului, mamă a tuturor răniților pe numele ei dintâi, a fost de acord. Și cum socoteala de pe Tinder nu se potrivește cu cea de la întâlnire, draga mea prietenă s-a amorezat subit de Eugen. Și uite cum eu, Adelina, susținătoarea tuturor prietenilor mei în caz de nenorociri voite, o însoțeam la un pahar de vorbă ca să-i distrag atenția lui Raul, pentru a putea ea să socializeze cu Eugen. După cum vă puteți da seama, eram ocupată, aveam o misiune serioasă de îndeplinit. Și sună telefonul. Adelin Tinder. Așa îi salvez de obicei ca să nu mă încurc în știință.

52160f8ae5911e12abd8d4914f538182--wine-art-wine-lover