LIBER ~pe Tinder~

– Ce faci, Suflețel? Cum a fost la date? Cum e Mister?

– Nici prea prost, nici prea deștept. Vrea să mă bage în pat, săracul. Nu știe cu cine are de-a face. A încercat să mă sărute la final, s-o creadă el! Bine, dincolo de asta, e fain tipul, recunosc. Arată delicios, e extrovert, spontan, doar că omul încearcă să vadă dacă îi cad în plasă.

– Și tu vrei să îi cazi în plasă? mă întrebase Liviu râzând.

– Pentru moment, sigur nu. Dar parcă aș vrea să-l revăd… Nu a avut portofelul la el și a tot insistat că revine cu banii, deși i-am spus că nu e cazul.

– Galant.

– Demonstrativ doar.

– Dincolo de faptul că ești țâfnoasă și joci dur, ai vrea să te sărute? Fii sinceră!

– Nu pot spune că nu sunt curioasă, dar nu se va întâmpla astăzi. Nu are decât să fie curios și el.

– Îl fierbi la foc mic, săracul… se amuza copios Liviu.

Apel în așteptare. Adelin Tinder.

– Mă sună, cred că într-adevăr a vorbit serios și se întoarce. Nu e sănătos…

– Să mă suni apoi și să-mi povestești. Parcă asist la începutul unei comedii strălucite.

Am închis cu Liviu și i-am răspuns lui Adelin. Mă abțineam să nu râd, încercând să par cât se poate de serioasă.

– Da?

– Ciao, draga mea! Am fost repede acasă, cu bicicleta, dar nu am găsit portofelul. În schimb, am găsit niște valută și am fost la o casă de schimb valutar. În zece minute ajung la tine cu banii.

– Serios, exagerezi. Putem să ne vedem săptămâna viitoare, e târziu și chiar nu este cazul să faci atâtea drumuri.

– Sunt cu bicicleta, ajung imediat. Tu chiar nu înțelegi că eu mai vreau să te văd o dată astăzi? Te sun când să cobori.

M-a dezarmat. Perfect conștientă că scopul gestului său era doar de a mă impresiona și, eventual de a mă săruta, fiindcă orgoliul masculin este nemărginit, iar refuzul, în sine, îi activează pe bărbați mai mult decât orice, situația mi se părea amuzantă și, în sinea mea, mă bucuram că îl mai puteam vedea o dată. În scurt timp, m-a sunat să cobor. Ieșind din nou din scara blocului, cu același mers hotărât, i-am văzut figura triumfătoare de parcă ar fi câștigat un război înainte de prima bătălie. Ne-am așezat pe bancă, mi-a dat banii pentru întreaga consumație, nu am vrut să accept, dar a fost prea categoric și am decis să-i fac pe plac. Oricum, nu aveam de ales. Și a început din nou cu temperamentul de caracatiță: cu o mână m-a îmbrățișat, cu cealaltă m-a atins pe picior. M-am desprins din strânsoare și mi-am descoperit harul oratoric:

– Auzi, băiatule, eu nu știu cu ce fel de femei ești tu obișnuit, dar cu mine lucrurile nu funcționează așa! Știu că multe femei din generația asta sunt prăzi ușoare, dar consideră că eu sunt old school. Și, ca să fim clar înțeleși, nu folosesc Tinder-ul pentru sex!

– Înțeleg că e prea devreme…

– Nu doar că e prea devreme, dar cu mine abordarea asta puerilă nu dă roade. Este târziu, mă duc să dorm. Noapte bună!

M-am ridicat de pe bancă și am pornit hotărâtă spre intrare. El – după mine. A făcut un soi de piruetă și s-a pus în fața mea, blocând intrarea. Mi-a cuprins fața între mâini, privindu-mă fix și încercând să mă sărute.

– Înțelege că nu ne sărutăm! Vreau să cred despre tine că ești suficient de bărbat, încât să simți când este momentul să săruți o femeie, iar acesta sigur nu este momentul potrivit! i-am pus mâna în piept și l-am împins, păstrând distanța.

M-a privit, uluit, cu ochii mari. Nu-i venea să creadă că îl refuz cu atâta fermitate. Parcă eram Alida cu ”este prematur să…”.

– Dar vreau să plec fericit…

– Dar fericirea ta nu este responsabilitatea mea!

– Păi și dacă plec supărat?

– Pierderea ta, nu a mea!

– Ți-am cerut un sărut, nu o… s-a oprit la timp, dincolo de toată iritarea ce i se citea în privire. Știu eu ce încerci să faci… Vrei să mă ții pe jar, să mă gândesc o săptămână întreagă la cum ar fi fost să te sărut…

– Îmi pare rău pentru tine, dar eu nu simt să te sărut. Trebuie să știi să faci o femeie să își dorească, nu să ceri. Mai mult, nu suport insistențele. Dacă mă abordezi cu insistență, ai pierdut tot terenul. Noapte bună, Adelin! i-am urat, trecând pe lângă el, intrând în scara blocului și lăsându-l acolo.

LIBER ~pe Tinder~

În timp ce mă conducea spre casă, mergând unul lângă celălalt, căuta să se apropie fizic de mine cât mai mult. Pretextul folosit era înălțimea.

– Ce mult îmi place că ești înaltă și ai un mers impunător. Și în Pub, când te-am văzut, mi-am spus ”asta da femeie, demnă!”. Ce înălțime ai?

– 1,73, i-am răspuns plictisită de subiectul pueril.

– Eu am 1,90, ne potrivim perfect. Nu îmi plac femeile mici pe care parcă le iau sub radical.

”Mai două replici proaste și să vezi ce radicală o să devin eu”, îmi spuneam. A mai continuat cu o singură replică proastă, apoi s-a oprit la timp. Pentru moment.

– Se vede și că ai sâni superbi, frumos pronunțați de mers.

– Deci ești ”boobs man”, să înțeleg. Voi, bărbații, sunteți foarte simpli. Fie pasionați de sâni, fie pasionați de fund. ”Adevărul ar trebui să fie undeva la mijloc, dar nu aveți suficienți neuroni pentru a găsi un echilibru. Două capete și nu gândiți cu niciunul”, adăugam pentru sine.

– Da, recunosc, mie îmi plac sânii.

”Stupid și sincer, cu accentul pe stupid”, îmi dădeam ochii peste cap.

Ajunși la semafor, m-a luat în brațe, motivând că este frig și vrea să mă încălzească. ”Cu o minte așa de înghețată numai să mă încălzești n-ai să reușești.” Am tăcut și m-am tras subtil din brațele lui, deși pentru un scurt moment, mi-a făcut plăcere.

– Văd că ai tocuri, dar făcând un calcul, cred că ai cam 1,73…

– Mai lasă vrăjelile astea ieftine! Și eu sunt atentă la detalii. Ți-am spus acum cinci minute, acolo pe stradă, ce înălțime am. Nu ghicești gânduri și nici instrumente de măsură în pupile nu ai. Liniștește-te.

– Nu am fost atent, serios!

I-a scăpat un zâmbet și am întrezărit un strop de luciditate tăioasă în privire. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că nu face decât să joace un rol prost. Ajunși în fața blocului, s-a apropiat suav de fața mea, intenționând să mă sărute. La fel de suav, i-am întors obrazul.

– Noapte bună, Adelin!

– În jumătate de oră sunt înapoi.

Nu l-am crezut. Așa cum i-am promis lui Liviu, l-am sunat să îl anunț că sunt întreagă și acasă, nu vândută pe bucăți prin țări străine.

LIBER ~pe Tinder~

S-a așezat lângă mine și ne-am comandat: eu un Frappé și el o bere.

– E mâna destinului faptul că ne-am găsit, să știi! Doar soarta mi te-a adus înapoi în cale. După ce te-am văzut în Pub, m-am tot gândit cum să te găsesc, dar nu știam nimic despre tine. Apoi, când te-am văzut pe Tinder, mi-am spus <Ea e!> și imediat am dat swipe right! începuse râzând.

– De ce nu ai venit atunci la mine?

– Nu știam dacă ești sau nu cu cineva și nu am vrut să generez vreo discuție nelalocul ei…

Bătea vântul din ce în ce mai tare, iar starea mea de disconfort se acutiza, dincolo de fondul emoțional al situației în care mă aflam: nu tocmai în largul meu. Am privit câteva secunde spre partea dreaptă a terasei, căutând un refugiu.

– Acum te-ai uitat la pătura de pe acel scaun, să vezi cât de tare bate vântul, dacă ar fi o idee mai bună sau nu să ne mutăm acolo, așa e?

L-am privit cu scepticism.

– Haide, spune-mi dacă încă mă mai pricep să citesc gânduri.

– Ești atent la detalii doar, nu te flata prea mult.

Am continuat discuțiile dezbătând comparația dintre administrațiile publice ale orașului în care ne aflam și cel în care își petrecea el weekend-urile. ”Prost nu e!”, îmi spuneam în gând. Până când mi-a pus mâna pe picior, chipurile, entuziasmat de povești. Mi-a atras atenția, dar nu într-un sens pozitiv, așa că l-am săgetat cu privirea. Nu sub forma unui Cupidon, ci sub forma unei Meduse cu enervare crescândă. ”Nici prea deștept se pare că nu e!”, îmi continuam șirul gândurilor, iritată de îndrăzneala lui. Și-a retras mâna și, după ce am mai bifat câteva subiecte lipsite de vreo importanță majoră, ne-am decis să achităm nota de plată. Urmau zile solicitante, iar seara se-ndrepta spre noapte. Am început amândoi să ne căutăm portofelele. Nu concep să nu-mi plătesc consumația. Consider că un bărbat nu trebuie să plătească pentru timpul petrecut alături de mine. Să renunțăm la ipocrizie, fetelor! Dacă tot ne dorim drepturi egale cu bărbații, ar trebui să ni le și permitem. Însă el nu își găsea portofelul. Am observat panică și frustrare în privirea lui.

LIBER ~pe Tinder~

Mă dezobișnuisem să ies la întâlniri, am mai avut vreo două tentative în ultimele luni, unde mi-am chemat și prietenii cu mine: pe Alida și pe Remus. Remus este celălalt bun prieten al meu, ne leagă atât de multe, încât nu am mai putea rupe prietenia dintre noi nici cu mătănii. Tot gay. Are un simț al umorului ieșit din tipare, un râs atât de zgomotos încât oricât de deprimat ai fi, nu ai cum să nu râzi de râsul lui, iar împreună suntem o combinație aducătoare de nenorociri, nesupravegheați fiind.

La primul meu date pe anul în curs, eram cu Alida și cu Remus la un concert. Băiatul cu care mă conversam de câteva zile ni s-a alăturat, fiind cam unica lui opțiune de a ieși cu mine. Singură, nu mă simțeam pregătită. S-a integrat bine, deși era cam prea anxios pentru gustul meu. În momentul în care a început să îmi arate jocuri pe calculator pe care, chipurile, le-am putea juca împreună, libidoul meu a scăzut subit. Vorba Facebook-ului: ”nu poți să ieși cu el și să-l crești în același timp”.

Al doilea date a avut loc într-o seară cam friguroasă. Alida a trebuit să plece, dar Remus a rămas în calitate de paznic, observator și plasă de scăpare în caz de nevoie. Ne-am setat chiar și niște coduri conversaționale: dacă îmi place tipul vorbim despre sustenabilitatea fondurilor europene, dacă nu îmi place discutăm despre criza lui Remus de rinichi, dacă e cazul să ne lase singuri, abordăm importanța evenimentelor culturale din oraș. Am trecut prin toate cele trei subiecte în mai puțin de jumătate de oră. Pe când s-a îndepărtat Remus să vorbească la telefon, înainte să plece, bărbatul mi-a spus că mă place, dar că de un trio nu este curios. Îmi venea să intru nu doar sub masă, ci și sub asfalt dacă ar fi fost posibil. În schimb, mie nu mi-a plăcut de el, se afla în mijlocul unui proces de divorț și, pe deasupra, mai era și foarte coleric. După privire, era greu de intuit dacă urmează să mă bată ori să mă sărute. Parcă aveam un afiș lipit de frunte: ”Toți dubioșii să apeleze la Adelina!”.

Dar cu privire la Adelin, mi-am luat inima în dinți și m-am dus la întâlnire singură. Era cazul să încetez cu atitudinea de copilă speriată de testosteron.

LIBER ~pe Tinder~

Ziua de luni era bună, însorită și nu foarte aglomerată. Prietenul meu, Liviu, urma să îmi facă o vizită după programul de lucru. Liviu este un suflet extraordinar, un prieten de nădejde, un om de calitate, un bun ascultător și un sfătuitor sincer. Țin la el ca la ochii din cap și, dacă nu ar fi fost gay, aproape sigur l-aș fi luat de bărbat.

În jurul prânzului, primesc mesaj de la Adelin:

-Ciao! Cum ești?

-Ciao, sunt bine. Cum e ziua ta?

-E ok, relaxantă. Astăzi și mâine stau doar la birou. După, plec în delegații, am drumuri de făcut. Ești la muncă?

-Lucrez de acasă astăzi. Mâine plec și eu în delegație.

Îmi stârnise curiozitatea prin determinarea cu care îmi scria constant, deși eu continuam să fiu indiferentă în ceea ce îl privește. Așadar, voiam să văd poze cu el. La urma urmei, nu știam exact cu cine comunic. L-am sunat. Nu a răspuns. M-a sunat când nu am putut eu să răspund. Nu ne-am sincronizat, dar mi-a trimis mesaj:

-Te sun după ora patru. Nu mai pot vorbi. Pup.

S-a ținut de promisiune și, după încheierea programului de muncă, m-a sunat. S-a făcut ”vinovat” de primul zâmbet pe chipul meu. Eram din ce în ce mai curioasă să-l cunosc, dar nepregătită să-mi recunosc asta.

– Bună, dragă! Ce faci? Scuze că nu ne-am sincronizat, dar când ai sunat tu, nu puteam eu, apoi nu ai mai putut tu… Dar acum avem timp, eu am, sper că ai și tu, începuse energic.

– Am terminat și eu cu munca pe astăzi, sunt bine. Auzi, ia spune-mi și mie ce profil de Facebook ai? Eu încă habar nu am cu cine stau de vorbă, vreau să văd cum arăți.

– Nu găsești nimic pe Facebook legat de mine, am un profil, dar nu am poze.

– Ce e cu atâta confidențialitate? Ești asasin plătit? l-am întrebat cu ironie.

A început să râdă și a schimbat subiectul.

– Pe ce stradă locuiești?

– Pe strada Fericirii.

– Ce coincidență! Tocmai pe acolo trec acum, sunt cu bicicleta. Ajung la intersecție. Mă întorc, spune-mi la ce număr să vin.

– Tu glumești acum, așa-i? aproape mă cuprinse panica.

– Nu glumesc, serios, spune-mi unde să vin. Blocurile alea înalte? Eu vin cu bicicleta, tu ieși la geam să te văd. Ca-n Romeo și Julieta.

– Auzi, băiatule, eu sunt o femeie asumată. Dacă e așa cum spui, cobor și ne cunoaștem. Plus că nu văd la distanță.

– Perfect, la ce număr mă întorc?

– La 69 și nu, nu e vreun apropo. Dar nu sunt aranjată deloc, să știi.

– Hai, coboară liniștită. Vreau să te văd naturală, nu Barbie.

Am închis, m-am învârtit ca o găină beată prin casă, nevenindu-mi să cred ce se întâmplă. La urma urmei, voiam să-l văd. Gândeam că poate e urât și, numai bine, nu ne mai pierdem vremea cu discuții aiurea. Nu mi-am mai schimbat hainele. M-am privit în oglindă: o pereche de blugi rupți în genunchi, o bluză maro, puțin decoltată, ochelarii de soare pe cap. M-am încălțat și am coborât. Ieșind din scara blocului, precum o divă în drumul spre revendicarea unui Oscar, îl văd pe tip lângă bicicletă. Noroc că ochelarii de soare nu-mi erau pe ochi. S-ar fi aburit, cu siguranță. O bunăciune de bărbat ca el, rar îi este dat unei femei să vadă. ”Ăsta da castravete – delicios!”, îmi spuneam amuzată, în gând. Înalt, bine făcut, cu trăsături superbe – un bărbat FRUMOS. Ne-am scanat reciproc, din cap până în picioare, și i-am întins mâna, sigură pe mine:

– Adelina, în mod oficial!

– Adelin, îmi pare bine! mi-a zâmbit cu poftă, de parcă eram un copănel fraged de puicuță, numai bun de înfulecat.

LIBER ~pe Tinder~

Nu aveam nici cea mai mică intenție să îl sun eu. Să mă caute dacă e interesat. Ajung cu Alida la locul întâlnirii și îl cunosc și eu, în sfârșit, pe Raul. Înalt, brunet, cu ochelari de soare, un bărbat bine la prima impresie, arogant și debordând a șmechereală când deschide gura. Ne dăm mâinile într-un exercițiu demn de batalion și pornim spre prima terasă. Păpușelul Eugen se lăsase puțin așteptat, sensibil fiind precum o panseluță în fereastră. Când, într-un final, eram toți patru la aceeași masă, mi-am comandat, cu fericire anticipată pe papilele gustative, vin alb sec. Eugen era cu deosebit de mult bun simț prin comparație cu tovarășul lui, ce părea ieșit cu pot-ul cel mare de la păcănele. Interesată doar de vremea de afară, de trăirile Alidei și iritată de aroganța lui Raul, mi-am luat aerul de femeie superioară, zâmbind cu ironie vădită în colțul gurii.

– Adelina, data trecută erai mai de treabă, mai umană, îmi spuse Eugen, privindu-mă cu ochii mari, aproape scoși din orbite.

– Băusem mai mult vin data trecută. Mai așteaptă.

– Ești cam arogantă de felul tău, intrase Raul în discuție.

– Empatizez cu tine, i-am răspuns râzând.

În cele din urmă, paharele se transformaseră în sticle, deveniserăm veseli cu toții. Prea veseli, având în vedere că râdeam zgomotos de aproape se cutremura biserica din colțul străzii. Și nu mi-am dat seama cât de repede au trecut două ore. Îmi sună telefonul. Adelin Tinder. Îi spun Alidei, începe să râdă, Raul întreabă iritat cine e Adelin (vinul îi accentua instinctul de primată pornită la vânătoare), iar eu decid să răspund.

– Bună!

– Heeey! se aude o voce caldă și veselă la celălalt capăt. Ce faci?

– Bine, sunt în oraș cu niște prieteni.

Raul începuse să vorbească cu un ton din ce în ce mai ridicat, asigurându-se că celălalt bărbat va fi conștient de prezența lui la masă. Mă ridic și mă îndepărtez ca să pot vorbi în liniște, dându-mi seama că sunt prea veselă, iar limba mi-e prea grea și aproape mi se împleticește. L-am luat peste picior, puțin cam prea distrată, reținând doar că pleacă în week-end acasă, într-un oraș situat la circa 300 de kilometri distanță, fiind originar de acolo, dar lucrând în restul săptămânii în oraș cu mine.

– Aș vrea să te văd duminică, când mă întorc.

– Vedem, vorbim, încercam să închei cât mai repede. Drum bun, ne auzim.

Întorcându-mă la masă, Raul exclamă:

– E clar! O să fii cu tipul ăsta, ascultă la mine. Dacă te mai caută, după cât am făcut noi mișto la masă și sigur a auzit, cu el o să te cuplezi!

– Termină cu prostiile! Nu mă cuplez cu tipi de pe Tinder. A fost o discuție și atât. Nici măcar nu o să mă văd cu el.

LIBER ~pe Tinder~

Eram în drum spre centrul orașului, împreună cu Alida – o bună prietenă de-a mea. Trebuia să ne întâlnim cu doi tipi de care ea își împiedicase degetele… pe Tinder: Raul și Eugen. Vorbise cu Raul mai bine de o săptămână, spunându-i prea des că este “prematur” să se întâlnească. Dar a venit ziua în care “prematur” s-a transformat în “precoce”. În fatidica zi a întâlnirii lor, Raul a întrebat-o dacă este de acord să îl aducă și pe Eugen – un tânăr semi-domnișor aflat la ananghie și scufundat adânc într-o depresie din cauza unei dudui găsite pe… Tinder. Alida mea – salvatoarea universului, mamă a tuturor răniților pe numele ei dintâi, a fost de acord. Și cum socoteala de pe Tinder nu se potrivește cu cea de la date, draga mea prietenă s-a amorezat subit de Eugen. Și uite cum eu, Adelina, susținătoarea tuturor prietenilor mei în caz de nenorociri voite, o însoțeam la un pahar de vorbă ca să-i distrag atenția lui Raul, pentru a putea ea să socializeze cu Eugen. După cum vă puteți da seama, eram ocupată, aveam o misiune serioasă de îndeplinit. Și sună telefonul. Adelin Tinder. Așa îi salvez de obicei ca să nu mă încurc în știință.

LIBER ~pe Tinder~

Sunt Adelina, am 30 de ani și 8 poze pe Tinder. El este Adelin, are 37 de ani și doar o poză pe Tinder. Swipe right din pur instinct și match instant. Nimic neobișnuit.

De ce Tinder? Uzuală întrebare, elaborat răspuns. După patru ani de prizonierat emoțional într-o toxicitate crescândă, am vrut să văd “ce mai este pe piață”. Și da, “piață” este un termen potrivit în contextul în care marea majoritate a bărbaților nu se vor a fi mai mult decât o adunătură de castraveți. Acri. Cu abordări puerile, cu o gramatică derizorie și discuții mai mult decât lipsite de esență, aș spune că Tinderul este o formă eficientă de interiorizare profundă a gândului că voi muri singură, înconjurată de pisici, într-un pulover verde. Selfie-urile la bustul gol aleg să nu le mai dezbat. Există și excepții. Am cunoscut cândva un bărbat minunat, superb, inteligent, ieșea dimineața din valurile mării precum un Adonis ce eclipsează soarele în mod natural, cu trupu-i perfect sculptat. Profund și misterios, am descoperit totuși repede motivul misterului ce ne punea bariere pe căile unei iubiri cu iz romantic, aproape demne de un roman contemporan. Clasicismul nu mai este la modă, iar noi trebuie să rămânem ancorați în singura unitate de măsură pe care o mai luăm în considerare: prezentul. Indisponibilitatea lui emoțională a fost cusurul cu care nu am reușit să mă împac. Când fugi de dracu’, nu vrei să dai de ta-su’ numai dacă ești masochist sau prost. Nu mă prindeau ipostazele în nicio oglindă. Așadar, speranța mi-a murit înaintea lui Iliescu. Am lăsat valurile în urmă și aproape că am prins rădăcini pe un teren secetos. Mai singură decât o peșteră, fiindcă până și peștera are lilieci, am început să-mi aud ecoul singurătății. Și de atâta ecou, și de atâta singurătate, joaca pe Tinder era ocazional un mod de relaxare și deseori de amuzament.

De ce folosește el Tinderul? Pentru sex.

Blestemul copilului – despre Tudor

E întins pe zăpadă, cu ochii căprui ridicați spre cer. “Ochi căprui, plângeți fiindcă nu puteți fi împreună”. Pustiu în jur, pustiu în suflet, cu sânge-n palme, amețesc îndepărtându-mă de el. Am răstignit iubirea cu durere-n mâinile ce zac inerte pe gheața dintre noi. Nici un pas nu se mai cuvine a fi riscat. Scufundăm doar amintirile și ne spunem adio în gând. Alerg printr-un delir și îl părăsesc. Rămâne în urma mea, la marginea pădurii tăcute. În fața mea, un cerb își scutură coarnele dezaprobator. Când devine vânătorul pradă și când devine prada vânător?

Anida Lasto – Blestemul copilului

Blestemul copilului – despre Tudor

Lecția pe care trebuie să o învăț este că nu iubirea doare, ci absența ei. Pielea-mi poartă urmele mângâierilor tale și mă cuprinde abisul singurătății în lipsa prezenței tale. Mă doare distanța fizică dintre noi fiindcă sufletele ne sunt legate prin firul invizibil al iubirii pe care o renegăm. Îți scriu scrisoarea de adio cu lacrimi, căci focul mi-a rămas doar în suflet. Arde permanent un chin ce mă cuprinde cu brațe străine, precum cele în care cicatricile trupului tău vor căuta alinare. Străine de mine, străine de tine și de iubire. Te abandonez în trecut, la fel cum tu m-ai abandonat într-o amăgire fără leac. Te închid în cuvinte așternute ce te fac nemuritor și ucid emoția noastră. Rămâi emoția ei și amintirea mea. Voi așterne praful peste tine, pământ uscat al unui mormânt ce închide rana care încă-mi sângerează. Mort viu al sufletului meu, voi alege să te înec în marea uitării ce-mi va spăla păcatul de-a te fi iubit, fiindu-mi interzis prin propria-ți decizie. O lașitate fără margini, al unui pustiu la fel de necuprins, ți-a fost totuși voință definitivă. Uită-mă și tu! Uită muchia morții pe care ai dansat cu deprindere pentru orele de pasiune ce ne-au fost pansament reciproc. De astăzi nu mai ai nevoie de ziduri pentru a te apăra. Îmi tai din carne și ți-o ofer de bunăvoie ca ofrandă la schimbul eliberării din strânsoarea sufletelor pereche. Carnea din inima-mi îndurerată să-ți fie ultima hrană pentru suflet. Nu din picior ca să nu fii tentat să alergi după mine, nu din mână ca să nu fii tentat să mă cuprinzi într-o ultimă îmbrățișare, nu din sân ca să nu te tenteze pasiunea, nu din gât fiindcă îți doresc să respiri ușurat. Din inimă îndurerată fiindcă o inimă zdrobită nu folosește nimănui, dar totuși îți poate alina setea de putere. Simte sângele-mi curgând prin sângele tău și umple-te de energia ce-ți lipsește. Mie nu-mi mai servește propria energie în lipsa energiei tale. Ia-o tu pe toată, căci eu nu știu a trăi cu jumătăți de măsură. Uită-mi privirea ce-ți oglindea perfecțiunea pe care tu erai prea orb să o mai observi în oglinda-ți prefăcută-n cioburi răsfirate în dormitoarele unor femei ce te-au iubit pe bucăți. Uită-mi brațele ce ți-au potolit foamea de afecțiune, uită-mi coapsele pe marginea cărora ai găsit stabilitatea căutată în adâncurile iluziilor printre care te-ai rătăcit. Uită-mi buzele ce ți-au potolit setea de iubire, uită-mi mirosul ce ți-a rămas tatuaj pe pielea-ți stigmatizată de dureri cu caracter permanent. Uită-mi vocea ce ți-a șoptit ironii care te-au stârnit și ți-a urlat declarații ce te-au dezarmat. Uită nopțile de iubire, serile de căutări și zilele cu gânduri ce nu-ți dădeau liniște. Promit să uit și eu privirea-ți luminată și sinceră cu care mă oglindeai ca pe o frumusețe absolută, brațele în care am găsit protecția după care am tânjit o eternitate și un sfert de oră întârziată, coapsele cu care mă ajutai să renunț la mania controlului, buzele dulci și moi ce-mi picurau miere în trupul secătuit de dragoste, mirosul ce mi-e impregnat în identitate și încă mă face să tresar când îți aud numele.

Iartă-mă pentru iubire, te iert pentru iubire. Ai avut dreptate. Nu ne-am fost sortiți. Am decis de comun acord, am decis greșit. Deciziile greșite nasc dureri, un dor neîndrăznit a fi rostit, umbre ale unor lacrimi scurse în întuneric și singurătate, o fugă de sine, o rătăcire într-un haos premeditat de iadul separării. Aș fi coborât în iad să te salvez din moartea ce îți alunecă prin vene, dar ți-ai închis poarta inimii și ferestrele gândurilor. Mi-ai eliminat opțiunile și ai trasat un cerc de foc ce nu poate fi stins nici cu lacrimi, nici cu rugăciuni. Există iubire, dar există și blestem, iar singura cale de a rupe blestemul pentru a ajunge la iubire este să îți dorești schimbarea și să acționezi în consecință. Acesta este adevăratul test al creării propriului destin. Singurul. Restul sunt capcane prin care crești ego-ul și tai rădăcinile spiritului. Vreau să te salvez de demoni, de tine, de întuneric și de dureri. Dar nu o pot face fără acordul tău.