-Mi-am dorit să ajung iarna la mare. În nebunia mea, să stau întins pe plajă și să vorbesc cu ea, am început văzând marea-n ochii ei și ochii ei desprinși din mare.
– Asta îmi doresc și eu, dar e cam greu să ajung acolo iarna. Aș sta pe o plajă pustie, cu o carte și-un creion, să-i scriu mării. Poate cândva… Să stai în fața muzei cu orele și să-i scrii- în singurătate. O zi în care timpul ar dispărea.
– Ce frumos spus!
– Dacă suntem acolo, las cartea pe plajă și mă apropii de ea. Tresar de fiecare dată când simt apa rece, iar pe mine m-a înfierbântat soarele. Mă place soarele ăsta, caută să mă posede. Dar aleg să-l înșel cu marea.
– Aș sta cu tine la mare, să-mi citești, am privit-o cercetător, descoperind pasiune legată de nostalgie cu un fir de nisip rupt din pietre ce cândva se credeau zeități. Avem nevoie de nasturi, am spus brusc ca și cum aveam nevoie de nasturi mai imperios decât de aer.
– De ce? m-a întrebat nedumerită.
– Să legăm aerul dintre noi cu centura neagră de nasturi.
– Dar pauzele dintre nasturi cine le va lega?
Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul
Anida Lasto 