Dialoguri cu Sufletul – fragment

Vorbeam cu Sufletul despre profunzime. Îmi spunea:

– Mă întreb uneori dacă noi, cei din viitor, nu ne vom uita încurcați spre rândurile pe care le așternem în anii ăștia de incertitudine… Un lucru e sigur… <<Când ai nevoie de dragoste nu ți se dă dragoste. Când trebuie să iubești nu ești iubit. Când ești singur nu poți să scapi de singurătate. Când ești nefericit nu are sens să o spui>>. Și totuși, ne continuăm existența în umbra a ceea ce am numit cândva glorie și-n așteptarea a ceea ce
numim, uneori prea sec, viitor…

I-am replicat fără să ezit:
– Uneori ne e dor de noi înșine… De partea din noi uitată sau pusă prea bine la păstrare. Dacă aducem în discuție și individualismul, totul se reduce la pura noastră umanitate de a ne gândi doar la noi – la suferințele noastre, pierderile noastre, iubirile noastre sau
amintirile ce sunt esența efemerității care ne conduc spre conștientizarea unei realități prea triste, a firului de nisip uscat de bătaia vântului pe o plajă uneori prea cuprinzătoare…

– Cred că toți suntem un pic prea egoiști și cred că tragediile sentimentale și singurătatea generației noastre au apărut atunci când am început să căutăm relații care să ne satisfacă pe noi și-atât. Când am încetat să punem fericirea celuilalt mai presus de noi înșine… Ceea ce declarăm astăzi drept iubire, nu-i decât o mască pentru interesul propriu- în războiul iubirii, cel fără de reguli, fericirea celuilalt a devenit victimă colaterală…

– Și unii totuși iubim… Nepotrivit, ce nu putem avea, o nălucă sau, în vremuri de sărăcie, doar pe noi. Se întâmplă să iubim și să fim iubiți. Minunat! Dar în vremurile astea de criză a sincerității, ajungem în repetate rânduri să ne renegăm până și cele mai pure
simțăminte.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

19691325_1294932707272104_1953413611_n

 

Dialoguri cu Sufletul – fragment

Ce-ai spune dacă aș avea capacitatea de a-ți cunoaște toate slăbiciunile, toate păcatele gândite, fie ele și neîndrăznite? Mi-ai mai judeca superficialitatea cu atâta ușurință? Fiindcă tu doar gândești, iar eu acționez, crezi că ai dreptul unei superiorități în a mă critica? Ne diferențiază doar curajul de care eu dispun și tu nu. Cititorule, mai lasă din ipocrizie între rândurile pe care mi le citești. Ți-am oferit suficient spațiu alb pe care să-l pătezi și mult prea multe cuvinte în care să-mi dai dreptate!

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

07fc07b1419b790233d0030a67bf8d77

 

Dialoguri cu Sufletul

Draga mea, între mâinile tale înțeleg sensul vieții și descopăr moartea. Timpul nu există. Și reîncarnările sunt doar un vis necesar pentru a ne ierta pe noi înșine. Trecutul, prezentul și viitorul se desfășoară simultan sub umbra gândurilor noastre. Ne limitează doar neputința personală de a ne accepta infinitul existențial. Avem nevoie de conceptul sfârșitului pentru a găsi un sens în trăirile cu care nu ne putem împăca. Fiindcă nu suntem pregătiți să ne acceptăm libertatea sufletului. Ne chinuie permanent iluzia autocontrolului și sfârșim prin a ne automutila viața. Sângerează viața-n noi de prea multă durere provocată inutil și o plajă de sânge închegat se scufundă în dragoste.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

maxresdefault (1)

 

Dialoguri cu Sufletul – disponibil in curand!

Dialoguri cu Sufletul va fi disponibil în curând! Primele 50 de exemplare vor fi însoțite de o scrisoare, din partea autoarei, pentru Sufletul vostru!

Precomenzile se fac la adresa de e-mail: anida.lasto@yahoo.com

Am nevoie de tine pentru a călca în picioare supraviețuirea pe scara trăirilor în iubire. Iubirea, moartea și timpul sunt măsurile fără de măsură pe care în preajma existenței tale încetez în a încerca să le măsor. Căci fac parte din suflet, iar sufletului nu-i putem da o definiție justă. Infinitului îi atribuim zadarnic propriile limite. Dacă timpul divin este o clipire, omul e doar o lacrimă de-a lui Dumnezeu.
Și totuși trăiesc într-o singură secundă.”

Anida Lasto

19691325_1294932707272104_1953413611_n

Dialoguri cu Sufletul – fragment

Mă amuzam și mă întristam în același timp. Un dramatism fin la fel ca briza ce mă dezbrăca de teama de a-l pierde din nou. Rămâneam goală în fața fricii supreme de ieri. Cele mai grele situații ale vieții le înfruntăm goi. Și singuri. Nașterea și moartea sunt doar două dintre ele.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

c4af54f07230e7113e9b1ac2b39ea335

Surpriza

Vă pregătesc o surpriză… în curând.

Sunt Camelia, am treizeci de ani și am fost victima unui abuz continuu pe parcursul ultimilor cinci ani. Credeam că sunt o femeie puternică. Dar nu am fost. Mi-am pierdut orice urmă de demnitate alături de bărbatul pe care credeam că-l iubesc. În cele ce urmează, îți voi povesti despre cum o femeie renunță să mai fie femeie. Mi-am umplut gura cu mocirlă, ochii cu lacrimi și sufletul cu ură din prea multe dureri.

Să știi că aveam principii cândva. Principii ce nu credeam că le voi încălca vreodată, însă m-am trezit pierzându-le pe toate. Cum să mai trăiești fără niciun principiu? Nu mai trăiești. Supraviețuiești fără dorința unei zile următoare și plutești în deriva unor dezamăgiri pe care crezi că nu le mai poți șterge. Aparent sunt o femeie realizată, independentă, chiar invidiată. Am un loc de muncă ce-mi asigură un trai mai mult decât decent, iar imaginea mea în cadrul societății este râvnită printre celelalte cunoștințe. Dar când închid ușa sufletului și trec de partea lui, mizeria ce peste zi stă bine ascunsă, mă înghite, mă sufocă, mă ucide lent și dureros. Port cu mine un bagaj al amintirilor lipsite de iubire, căutând-o la maturitate fără să o cunosc. Astfel, am confundat iubirea cu dependența ce aproape că m-a ucis.

Marcel m-a cucerit cu siguranța pe care o afișa în fiecare moment, cu șarmul și cu inteligența lui. Nu este cel mai frumos bărbat, dar îmi transmitea energia care mie îmi lipsea și de care aveam atâta nevoie. În brațele lui dispăreau toate neliniștile. Iar începuturile sunt atât de frumoase! Pentru că noi, femeile, suntem atât de naive! Credem că ne-am găsit salvatorul sufletesc și ne abandonăm rațiunea ca și cum ar fi o boală ucigătoare. Primul pas spre nenoroc. Nu i-a fost greu să-mi intuiască lipsurile, astfel încât să îmi spună tot ce aveam nevoie să aud. Al doilea pas către o viață încununată cu minciuni. Iar sexul incredibil a fost următorul ingredient necesar autodistrugerii mele. Am intrat într-un război cu intuiția mea și am continuat să fac sex cu el din ce în ce mai des. La început fără obligații, de comun acord, apoi cu obligații dictate de gelozia care și-a făcut loc în sufletul meu și în orgoliul lui.

Jucam jocul cuceririi cu rândul, însă eu eram doar o pradă neajutorată în fața experienței lui. Dragelor, când un bărbat cuceritor, șarmant, ne învârte pe degete, suntem doar una dintre cele a căror coadă se află după colț. Fiindcă un bărbat de bună credință nu recurge la tertipuri mizere pentru a învălui o femeie, ci vine în întâmpinarea acesteia cu sufletul curat și cu gafele amuzante în buzunar. Marcel nu avea buzunare și nici suflet, doar gânduri ticăloase pe care eu nu le puteam desluși printre aburii îndrăgostelii ieftine și ucigătoare. Mă incita aerul lui de superioritate, părând că le știe pe toate, iar eu credeam că voi fi protejată și că voi învăța o grămadă de lucruri noi în compania lui. Am învățat: durere, umilință, pierderea și redobândirea demnității. Am cunoscut cu adevărat ceea ce poate fi numit eșec în adevăratul sens al cuvântului, fiindcă eșec nu este ratarea unui termen limită la locul de muncă, ci amputarea unei bucăți din identitate. Fără avertizări în prealabil.

Anida Lasto

images